Jurnalul.ro Ştiri Locale Satu Mare: Bărbat de 31 de ani, înjunghiat de fratele lui

Satu Mare: Bărbat de 31 de ani, înjunghiat de fratele lui

Un bărbat de 31 de ani din Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, a fost înjunghiat, duminică, de fratele lui în zona toracelui.

Potrivit IPJ Satu Mare, polițiștii au fost sesizați duminică dimineața cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani din Scărișoara Nouă este transportat la spital cu o plagă înjunghiată în zona toracelui.

În urma verificărilor făcute, polițiștii au stabilit că, în urma unui conflict spontan apărut între doi frați, cu două ore înainte, unul dintre aceștia a fost înțepat cu un obiect ascuțit in zona toracelui de către celălalt.

Medicii au stabilit că viața bărbatului de 31 de ani nu a fost pusă în pericol și că acesta are nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările într-un dosar penal deschis pentru violență în familie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bataie frati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri