Lumea se schimbă, cu siguranţă, reperele, asemenea, la fel şi noi. Puţine dintre valorile şi tradiţiile cu care am crescut mai sunt valabile, dar rezultatul alegerilor din România ne arată că există încă oameni ataşaţi de vremurile de altădată. Însă lucrurile nu vor mai fi vreodată la fel şi e, poate, momentul să înţelegem asta. Ne ajută, ca de obicei, cărţile.
Coridorul îngust, o carte scrisă de Daron Acemoglu, James A. Robinson, autorii bestsellerului De ce eșuează națiunile, care vin acum cu o nouă perspectivă teoretică menită să ne lămurească de ce libertatea înflorește în unele state, dar se prăbușește sub autoritarism sau anarhie în altele și cum poate să prospere în continuare în pofida noilor provocări. Astăzi trăim vremuri caracterizate de o destabilizare dureroasă. Avem nevoie de libertate mai mult decât am avut vreodată, dar coridorul spre aceasta devine mai îngust și mai primejdios. Pericolul de la orizont nu este „doar” pierderea libertății noastre politice, indiferent de cât de sumbru este, ci și dezintegrarea prosperității și a siguranței care depinde atât de mult de libertate. Opusul coridorului către libertate este drumul înspre ruinare. Cu greu am putea spune că libertatea ține de ordinea „naturală” a lucrurilor. În aproape orice loc de pe Pământ și în mai toate timpurile, cel puternic l-a dominat pe cel slab, iar libertatea omului a fost înăbușită prin forță sau de obiceiuri și norme. Fie statele au fost prea slabe pentru a-și proteja cetățenii de aceste amenințări, fie au fost prea puternice pentru ca populația să se apere ea însăși de despotism. Libertatea apare numai atunci când între stat și societate se ajunge la un echilibru delicat și precar. Există un mit occidental potrivit căruia libertatea politică este o construcție trainică, o stare stabilă, la care se ajunge printr-un proces de „iluminare”. Această perspectivă statică, susțin autorii, este o fantezie; coridorul spre libertate este mai degrabă îngust și rămâne deschis numai printr-o confruntare majoră și necontenită între stat și societate. Puterea instituțiilor de stat și elitele care le controlează nu au rămas niciodată necontestate într-o societate liberă. De fapt, capacitatea de a le contesta este definiția libertății. Instituțiile statului trebuie să evolueze încontinuu, deoarece natura conflictelor și nevoile societății se schimbă, astfel că abilitatea societății de a trage la răspundere statul și pe conducătorii săi trebuie să se intensifice în tandem cu capacitățile statului. Această luptă dintre stat și societate devine autostimulativă, determinându-le pe amândouă să dezvolte o serie mai largă de capacități, doar pentru a continua să înainteze pe coridor.
Şcoala din Topeka, Ben Lerner e o poveste în care alternează cu repeziciune perspectivele și planurile temporale, e povestea unei familii, cu punctele forte și luptele din interiorul ei: împăcarea lui Jane cu amintirea unui tată abuziv, adulterele compulsive ale lui Jonathan, provocarea de a crește un fiu în plină cultură a masculinității toxice. Romanul lui Ben Lerner este, de asemenea, o cutremurătoare preistorie a prezentului: el urmărește degradarea graduală a discursului public, nașterea trollilor și tiranilor noii drepte, continua criză identitară a rasei albe.
Range, la rândul său, aduce în discuţie faptul că nenumărați experți susțin că oricine dorește să-și dezvolte o abilitate, să cânte la un instrument ori să ajungă în elita sferei sale de activitate trebuie să înceapă devreme, să se concentreze intens și să acorde exercițiului metodic cât mai multe ore cu putință. Dacă te pregătești superficial sau dacă amâni startul, nu-i vei ajunge nicicând din urmă pe cei care au plecat devreme.
Dar o analiză mai atentă a studiilor despre performerii din vârful elitei mondiale, de la sportivi profesioniști până la iluștri laureați ai Premiului Nobel, arată că specializarea timpurie reprezintă excepția, nu regula. Provocatoare, riguroasă și captivantă, Range prezintă o pledoarie convingătoare pentru cultivarea activă a ineficienței. Ratarea unui test este cea mai bună cale de a învăța. Cei care abandonează frecvent un domeniu de activitate sfârșesc prin a se bucura de cele mai satisfăcătoare cariere.
Inventatorii cu cel mai mare impact jonglează cu mai multe domenii, în loc să aprofundeze cunoștințele dobândite într-unul singur. Pe măsură ce experții se rezumă la specialitățile lor, timp în care computerele stăpânesc tot mai multe dintre abilitățile cândva rezervate indivizilor hiperspecializați, oamenii care au o viziune largă și care caută experiențe și perspective diverse vor avea succese tot mai semnificative.
David Epstein i-a examinat pe cei mai reputați sportivi, artiști, muzicieni, inventatori și oameni de știință. În acest fel a descoperit că, în cele mai multe domenii – îndeosebi în cele complexe și imprevizibile –, generaliștii, nu specialiștii au cele mai mari șanse să exceleze. Deseori se întâmplă ca generaliștii să-și descopere calea târziu și să jongleze cu numeroase preocupări, în loc să se limiteze la una singură. De asemenea, ei sunt mai creativi, mai agili și mai capabili să vadă conexiuni pe care colegii lor mai specializați nu le sesizează.