Structurat pe mai multe părți, acesta acoperă diverse aspecte ale sistemului fiscal, inclusiv impozitele directe și indirecte, contribuțiile sociale, procedurile fiscale și alte elemente conexe. Este un instrument juridic care asigură cadrul legal necesar pentru gestionarea și colectarea veniturilor statului, asigurând transparența și corectitudinea în relațiile financiare dintre contribuabili și autoritățile fiscale.
„Astfel, se clarifică prevederile referitoare la termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale prevăzute la art. 314, 315 şi 315^2 din Codul fiscal, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă a Codului fiscal se prevede că aceste declaraţii se pot depune până la finalul următoarei luni, după încheierea perioadei fiscale acoperite”, arată Gurvenul, potrivit lege5.ro.
Executivul explică faptul că această schimbate vrea să prevină situațiileîn care, chiar dacă declarația asociată regimurilor speciale a fost depusă în termen conform legislației din România, există posibilitatea ca, în conformitate cu legislația statelor membre de consum, să fie considerat că termenul respectiv a fost depășit. În astfel de cazuri, persoanele impozabile care aplică regimul special în România ar putea fi supuse dobânzilor și penalităților, deși au respectat prevederile legale naționale.
Noul cod fiscal aprobă și prevederile referitoare la posibilitatea desemnării unui reprezentant fiscal autorizat în cazul anumitor categorii de importuri în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ. „Pentru accizele aplicate producţiei de gaze naturale utilizate în scop tehnologic se introduc dispoziţii similare cu cele aplicate energiei electrice”, precizează Guvernul.
„Transpunerea în legislaţia naţională a acestei directive va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece, prin păstrarea de către prestatorii de servicii de plată de evidenţe referitoare la plăţile transfrontaliere şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor fiscale, acestea vor dispune de mai multe informaţii pentru a detecta frauda în materie de TVA în sectorul comerţului electronic şi pentru a colecta TVA suplimentară”, transmite Executivul, citat de dcnews.ro.