Jurnalul.ro Cultură Carte Scriitorii Burhan Sönmez, Manuel Vilas și Hila Blum se întâlnesc cu cititorii din România

Scriitorii Burhan Sönmez, Manuel Vilas și Hila Blum se întâlnesc cu cititorii din România

de Redacția Jurnalul    |   

Burhan Sönmez, Manuel Vilas și Hila Blum sunt trei dintre autorii Anansi care vor fi prezenți toamna aceasta la festivalurile de literatură din România și Republica Moldova. Sibiu, Timișoara, Iași și Chișinău sunt cele patru orașe unde îndrăgiții scriitori își vor întâlni în luna octombrie cititorii.

Burhan Sönmez, considerat unul dintre numele de primă mărime ale literaturii turce contemporane, tradus cu succes în peste 40 de limbi, președintele PEN International, va lua parte în această toamnă la două festivaluri de literatură din România.

Primul dintre acestea este Poets in Transylvania, ediția a X-a (11-13 octombrie). Burhan Sönmez se va întâlni cu cititorii sibieni în ultima zi a Festivalului, în cadrul unui eveniment public moderat de scriitorul Radu Vancu.

De la Sibiu, Burhan Sönmez va pleca spre Iași, unde, în penultima seară a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, va avea un dialog cu scriitorul Radu Vancu, pe scena Teatrului Național.

Cu această ocazie, Editura Pandora M va publica o nouă traducere din opera lui Burhan Sönmez. Este vorba despre ediția în limba română a romanului Piatră și umbră (traducere de Veronica D. Niculescu).

Burhan Sönmez (n. 1965) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme ca avocat. A colaborat la mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice. A fost membru al Societății pentru Drepturile Omului (IHD) și fondator al Fundației pentru Cercetare Sociala, Cultura și Arta (TAKSAV). În 1996 a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce și s-a refugiat pentru o perioada mai lungă în Marea Britanie.

În 2009 i-a apărut primul roman, Kuzey (Miazanoapte), urmat în 2011 de Masumlar (Păcate și inocenți, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prețioase distincții literare din Turcia). Cel de-al treilea roman al său, Istanbul Istanbul, publicat în 2015, i-a adus Premiul EBRD pentru Literatură în 2018. Labirint, cel de-al patrulea roman, a fost publicat în același an (ediția în limba română: colecția Anansi. World Fiction, traducere de Adal Hanzade, 2021). Cărțile sale au fost traduse în 36 de limbi. În prezent, Burhan Sönmez își împarte viața între Cambridge și Istanbul.

Tradusă în premieră în limba română, scriitoarea israeliană Hila Blum se va afla toamna aceasta la Timișoara. Mai exact, pe 27 octombrie, în cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), aceasta va citi în premieră un fragment din romanul Cum să îți iubești fiica (traducere de Monica Pruteanu) și va lua parte la dezbateri alături de alți scriitori invitați ai Festivalului: Sjón (Islanda), Christian Kracht (Elveția) și Tatiana Țîbuleac (Republica Moldova). Născută la Ierusalim în 1969, scriitoarea Hila Blum a lucrat la început ca jurnalist, iar în ultimele patru decenii a fost editor pentru Kinneret Zmora-Bitan, una dintre cele mai mari edituri israeliene. Primul ei roman, Vizita (2011), a devenit repede bestseller și a intrat pe lista prestigiosului Premiu Sapir pentru literatură, pe care Hila Blum avea să-l și câștige în 2021, cu romanul Cum să-ți iubești fiica. Cartea avea să câștige în scurt timp atenția criticilor internaționali, care îl descriu drept „un roman de o autenticitate fără cusur: observațiile, gesturile și frânturile de dialog par cât se poate de reale” (The New York Times), „hipnotizant, neliniștitor” (The Guardian).


Scriitorul spaniol Manuel Vilas este unul dintre invitații de onoare ai primei ediții a FILIT Chișinău. Acesta se va afla pe Scena Teatrului Fără Nume, într-un dialog cu traducătorul său în limba română, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, pe data de 21 octombrie, începând cu ora 19.30.

Îndrăgit de cititorii români datorită celor două cărți traduse până în prezent – În toate a fost frumusețe (2022) și Bucurie (2023) – Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în provincia spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli. În toate a fost frumusețe a luat Spania prin surprindere în 2018, ajungând la cifre de vânzări fenomenale pentru o operă profund literară. În plan internațional, romanul a fost retipărit de opt ori în Italia și de șase ori în Portugalia, câștigând în Franța Prix Femina Étranger în 2019. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger. Continuarea acestuia, romanul Bucurie, s-a numărat în 2019 printre finalistele prestigiosului Premiu Planeta. Pentru romanul Nosotros, în 2023, Manuel Vilas a primit Premio Nadal de Novela. La Editura Pandora M se află în pregătire romanele Los besos și Nosotros.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri