Jurnalul.ro Ştiri Externe Scuze și daune pentru Melania Trump

Scuze și daune pentru Melania Trump

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a acceptat daune și scuze din partea tabloidului britanic „The Daily Mail”, împotriva căruia a intentat proces pentru publicarea unui articol în care se afirma că ar fi prestat cândva servicii care ieșeau din sfera activității ei profesionale anterioare ca model, informează miercuri DPA și Reuters.

Ziarul a publicat scuze online pe pagina de start a publicației, spunând că a făcut afirmații împotriva soției președintelui american al SUA, Donald Trump, în august, care „nu sunt adevărate și pe care le retractăm și le retragem”. „Ne cerem scuze doamnei Trump pentru orice neplăcere pe care publicația noastră i-a provocat-o (…) Pentru a rezolva cele două procese ale doamnei Trump împotriva noastră, am fost de acord să-i plătim daune și costuri'', scrie publicația. Cotidianul britanic a recunoscut că „a pus sub semnul întrebării munca ei de model profesionist și a republicat presupuneri că a furnizat servicii dincolo de simpla meserie de manechin”. Într-un articol publicat la data de 20 august 2016, ziarul britanic cita o revistă din țara natală a Melaniei Trump, Slovacia, potrivit căreia o agenție de modele pentru care ea a lucrat în anii 1990, la New York, furniza și dame de companie unor clienți bogați, pentru servicii sexuale.

Sub trei milioane USD

Căsătorită cu omul de afaceri Donald Trump din 2005 și devenită între timp și proprietara unei game de bijuterii, Melania a intentat proces împotriva ziarului, considerând că reputația sa personală și profesională a suferit daune grave și solicitând în justiție despăgubiri de 150 de milioane de dolari. O sursă citată de Reuters a declarat că termenii înțelegerii se referă, însă, la mai puțin de 3 milioane de dolari, inclusiv costurile juridice și daune.

 

Melania Trump a câștigat procesul intentat cotidianului „The Daily Mail”

Subiecte în articol: melania trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri