Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şeful DIICOT, despre dosarul Sky News: Se colaborează greu cu Marea Britanie

Şeful DIICOT, despre dosarul Sky News: Se colaborează greu cu Marea Britanie

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi, că nu s-a realizat o comisie rogatorie cu Marea Britanie în dosarul privind jurnaliştii de la Sky News, colaborarea cu autorităţile de la Londra desfăşurându-se "destul de greu".


"Nu avem până în acest moment niciun fel de rezultat, fapt care ne îngrijorează pe toţi, deoarece au trecut deja două luni iar inculpaţii din România sunt puşi sub măsuri preventive, ceea ce pare cumva injust, pentru că nu au acţionat de unii singuri. Se colaborează destul de greu cu autorităţile din Marea Britanie, din nefericire. Cu colegii britanici se colaborează mai greu decât cu alţii din Europa şi probabil că, după Brexit, va fi şi mai greu", a spus Horodniceanu, la sediul DIICOT.

El a precizat că, din datele pe care le deţine, dosarul a ajuns la Home Office în Marea Britanie şi este aşteptat un răspuns iar, în cazul în care acesta nu va veni, vor continua "demersurile internaţionale".

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetăţean român rezident în Marea Britanie de mai mulţi ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenţionează să realizeze un documentar despre traficanţii de arme şi i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deşi Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deţinute legal de un prieten al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiţii, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics.

Procurorii mai spun că jurnaliştii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea "investigaţiei jurnalistice", din care acesta a oprit 1.000 euro. Restul de 1.000 euro urma să fie împărţit între Attila Pantics şi Levente Pantics.

Reportajul a fost realizat pe data de 31 iulie, iar Attila Csaba Pantics, Levente Pantics şi Aurelian Szanto au jucat rolul de traficanţi de arme, purtând cagule pe cap. AGERPRES

Subiecte în articol: Daniel Horodniceanu diicot sky news dosare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri