Guvernul Serbiei le-a promis suma totală de 10 milioane de euro fotbaliştilor echipei naţionale dacă vor câştiga Cupa Mondială 2018 din Rusia, informează EFE.
"Dacă băieţii noştri termină Mondialul pe primul loc, va fi un premiu record absolut pentru toate timpurile, de 10 milioane de euro; dacă iau argintul, 5 milioane. Dacă trec de grupă, vor avea 500.000 de euro", a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
"Poate că pentru voi aceşti bani nu sunt foarte importanţi, mulţi dintre voi aţi câştigat mai mult în viaţă, dar noi am vrut să arătăm şi să spunem cât de important este pentru noi, pentru toată ţara, să o reprezentaţi cât mai bine", a afirmat Vucic, care i-a primit vineri pe componenţii echipei naţionale.
Serbia va juca în Grupa E a Mondialului din Rusia, alături de Costa Rica, Brazilia şi Elveţia.
Înaintea Mondialului, Serbia va disputa două amicale, cu Chile, pe 4 iunie, şi Bolivia, cinci zile mai târziu.
AGERPRES