Una dintre cele mai întâlnite probleme, în vacanță, este entorsa, la una dintre articulații, în special la membrele inferioare. Deși nu este foarte gravă, entrorsa este supărătoare. Este vorba, de fapt, de un traumatism la nivelul articualției, cauzat de obicei de o mișcare bruscă, greșită. Atunci când vorbim de entorsă, vorbim de o întindere sau chiar rupere a ligamentelor de la nivelul articulației traumatizate.
Simptomele sunt ușor de recunoscut: locul afectat se umflă și își schimbă culoarea, este dureros la atingere și nu numai, iar în anumite cazuri articulația devine nefuncțională.
În general, vindecarea entorselor minore și moderate vine de la sine în câteva săptămâni, cu condiția ca în primele ore de la accident să fie îndeplinite câteva măsuri de protecție. Zona afectată trebuie imobilizată și protejată, de aceea este bine să evitați efortul fizic și să luați un repaus. Dacă locul este umflat și dureros, se poate folosi gheață care scade durerea și reduce inflamația. Zona trebuie bandajată cu benzi elastice, care comprimă umflătura, iar brațul sau piciorul afectat trebuie ridicat deasupra nivelului inimii, pentru a reduce edemul.
În cazurile mai grave, medicul specialist poate opta pentru imobilizarea zonei afectate în gips sau intervenția chirurgicală pentru refacerea ligamentelor rupte.
Dr. Maria Staicu, medic de familie