Jurnalul.ro Editoriale Un simbol al triumfului vieții și al binelui

Un simbol al triumfului vieții și al binelui

de Serban Cionoff    |   

Vă mai amintiţi, cred, că în săptămâna premergătoare Crăciunului din anul 2022 scriam, tot aici în jurnalul, despre o adevărată minune petrecută la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”, din Iaşi. Unde, o echipă de oameni, ei înşişi minunaţi, de la secţia de  chirurgie plastică, coordonată de dr. Sidonia Susanu, a reuşit, după douăzeci de ore, să îi replanteze cele două mâini care i-au fost pur şi simplu smulse Alexiei Tudose în urma unui groaznic accident petrecut în urma unei manevre greşite pe care a  efectuat-o şoferul autocarului în care copila se afla, alături de alţi tineri membrii ai ansamblului „Flori de măr” din comuna Curteşti, judeţul Botoşani, care urmau să participe la un festival de folclor la Slobozia.

O adevărată performanţă în materie care se adăuga celor peste 1500 de operaţii pe care le are la activ  doctor Sidonia Susanu, personalitate a lumii medicale ieşene şi nu numai a sa. Încărcătura de generoase înţelesuri ale acestui eveniment era amplificată de împrejurarea că totul s-a petrecut în săptămâna premergătoare Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, atunci când, cu toate gândurile noastre bune şi curate, pregătim darurile pe care le facem celor dragi.

 Desigur, până când Alexia a fost adusă la spital, nici doamna doctor şi nici echipa pe care o coordonează nu o cunoşteau pe Alexia, dar, din momentul în care le-a fost dată în grijă, aceasta a devenit nu doar un pacient, ci o viaţă de om. Şi, indiferent dacă aveau sau nu cunoştinţă de maxima lui Andre Malraux - „O viaţă de om nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viaţă de om”- , aceşti oameni curajoşi şi devotaţi şi-au asumat menirea şi au făcut totul pentru a reuşi. Din acel moment, Alexia a devenit parte din viaţa doamnei doctor, iar reuşita operaţiei a fost darul de Crăciun pe care i l-a făcut! Astfel s-a înfiripat o admirabilă legătură între cele două suflete şi, tot astfel, s-a statornicit o relaţie inefabilă pentru care mă străduiesc acum să găsesc cuvinte pe măsură.

De aceea nu este, cred, deloc întâmplător faptul că acum, în Săptămâna Mare, Alexia, copilandra care cu maturitate şi tenacitate se străduieşte şi reuşeşte, treptat-treptat, să îşi recapete mobilitatea, a dorit să îi facă, la rândul  ei, un ales dar de Paşti doamnei doctor Sidonia Susanu.

 Şi trebuie să spunem, fără vorbe mari, că a reuşit! Fiindcă acest dar este nu numai unul neaşteptat cât, mai cu seamă, unul dintre cele despre care nu avem ştire că a fost oferit până acum. În fapt este un Certificat de renaştere al Alexiei Tudose, emis pe 4. 04.2023, în care se specifică faptul că părinţii renaşterii sale petrecută, a Spitalul „Sfânta Maria” din Dulcele Târg,sunt Sidonia Susanu şi Mihai Susanu.,,O surpriză extraordinară care ne-a umplut sufletul şi o mare onoare pe care ne-ai oferit-o alegându-ne să îţi fim părinţii renaşterii tale’’, aşa a numit doamna doctor darul primit de la Alexia în Săptămâna Mare. La rândul său, spunându-i acestei  dulce copile din binecuvântatele plaiuri istorice ale judeţului Botoşani că este ,,simbol al triumfului vieţii şi a binelui’’.

 Ce aş mai putea adăuga la cele de mai  sus, decât poate doar că, în ultima perioadă, performanţele secţiei de chirurgie plastică şi microchirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă  pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi- Florenţa României, cum a numit G.Călinescu această urbe mereu mai tânără-  şi, ale distinsei sale coordonatoare, doctor Sidonia Susanu, primesc, din ţară şi de peste hotare,  multe şi pe deplin meritate confirmări ale respectului şi ale preţuirii. Astfel, la începutul lunii februarie a acestui an, senatorul Maricel Popa a invitat-o pe doctor Sidonia Susanu la Ministerul Sănătăţii pentru a discuta cu ministrul Alexandru Rafila despre dotarea acestei secţii cu echipamente de ultimă generaţie. Cu acelaşi prilej, domnia sa a fost invitată  să vorbească în plenul Senatului Românie despre munca sa şi a colegilor săi, medici,asistenţi medicali, infirmieri şi brancardieri care fac din acest colectiv un luminos reper al vieţii noastre medicale.

Recunoscând şi preţuind semnificaţia acestui demers, rămână sincer şi pe deplin convins  că gestul emoţionant al Alexiei se înscrie în nobila tradiţie românească de a face  unor  fiinţe dragi, fie că ne cunoaştem de o viaţă sau numai de scurtă vreme, daruri de suflet, din suflet şi pentru suflet în ajunul Crăciunului. Iar darul pe care doctor Sidonia Susanu şi colegii săi i l-au făcut, atunci, Alexiei a fost acela că, la capătul celor 20 de ore cât a durat operaţia, au reuşit să îi replanteze ambele mâini şi, în acest fel, i-au redat şi i-au întărit încrederea în viaţă, în sine şi în semeni. Oameni frumoşi care cunosc şi preţuiesc ideea de solidaritate şi care, la rândul lor, răspund acum,  în preajma Sfintelor  Paști cu daruri pe măsură. Daruri cărora, în această săptămână, doamna doctor Sidonia Susanu, domnul Mihai Susanu, le vor adăuga, la loc de cinste şi binemeritat, Certificatul de renaştere al Alexei Tudose.

1. Alexia Tudose îi înmânează doctor Sidonia Susanu darul său de suflet, din suflet şi pentru suflet

2.Certificatul de renaştere al Alexiei Tudose

     

                

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri