Potrivit antena3.ro, acest acord de recunoaştere i-ar reduce suspendarea de la patru ani, cât este sancţiunea standard, la trei ani.
Anunţul a fost făcut de experţii români de la Sport Resolutions, Paul Ciucur şi Dan Mihai, agenţia independentă de soluţionare a litigiilor din sport, cea care se ocupă de audierea Simonei Halep.
„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep. Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani” - a declarat Paul Ciucur pentru TVR.
Jucătoarea de tenis a fost suspendată provizoriu, după ce a picat testul antidoping la US Open.
Ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, o substanţă care ajută la mai buna oxigenare a sângelui.
Ce este Roxadustat, substanţa găsită în corpul lui Halep
Roxadustat, vândut sub marca Evrenzo, este un medicament antianemie. Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Substanța a fost Introdus pe lista WADA (World Anti-Doping Agency) în 2011.
Potrivit sportivei, vestea a venit ca un şoc şi neagă că ar fi consumat intenționat substanțe interzise. Aceasta a dat asigurări că va face tot posibilul pentru ca adevărul să iasă la iveală.
Tatăl Simonei Halep are încredere în fiica sa, spune că nu a luat niciodată vreo substanţă interzisă şi trebuie să lupte, pentru că este curată.
"Vedem un lucru normal care se poate întâmpla la oricare. Specialiștii vor spune, nu putem să știm ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist.
Sunt convins că niciodată (nu a luat ceva - n.r.). Trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta. Și noi suntem curați în suflet că Simona e curată, curată", a spus Stere Halep.