Jurnalul.ro Sport Simona Halep o va întâlni pe australianca Arina Rodionova în primul tur la Hong Kong (WTA 125)

Simona Halep o va întâlni pe australianca Arina Rodionova în primul tur la Hong Kong (WTA 125)

de Redacția Jurnalul    |   

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va înfrunta pe australianca Arina Rodionova în prima rundă a turneului WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card, potrivit site-ului WTA.

Acesta va fi primul duel dintre Halep (33 ani), aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, şi Rodionova (34 ani, 114 WTA).

Halep nu a mai jucat din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.

Simona Halep, fostă dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros şi Wimbledon), a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

Iniţial revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă luna viitoare la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie-3 noiembrie), pentru care primise, de asemenea, un wild card.

Turneul WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, va avea loc între 30 septembrie şi 6 octombrie.

La Hong Kong va juca şi Gabriela Ruse (26 ani, 93 WTA), care o va întâlni pe americanca Alycia Parks (23 ani, 128 WTA). Singurul lor meci anterior s-a încheiat cu victoria româncei, cu 6-2, 1-6, 6-4, în primul tur la Transylvania Open, în 2023.
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri