Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, eliminată de la Turneul Campioanelor

Simona Halep, eliminată de la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor de la Shenzhen (China), după ce a fost învinsă, vineri, de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-0, 2-6, 6-4, în ultimul meci din Grupa Violet. Halep (28 ani) s-a înclinat după o oră şi 43 de minute în faţa cehoaicei (27 ani, 2 WTA), la capătul unui meci cu o desfăşurare ciudată.

Halep a fost ieşită complet din joc în primul set al confruntării, dominat de Pliskova, care şi l-a adjudecat cu 6-0, în doar 20 de minute, românca adunând doar 10 puncte.

Simona Halep, campioana de la Wimbledon, a început mult mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, dar a urmat un mic recul şi Pliskova a egalat. Halep a luptat în continuare şi a reuşit să tranşeze setul în favoarea sa, cu 6-2, după ce şi-a ridicat mult nivelul de joc.

Halep a început excelent şi setul decisiv, în care a condus cu 2-0 şi a avut 30-0 pe serviciul adversarei. Pliskova a început şi ea să joace din nou foarte bine, Halep a greşit din nou multe lovituri şi scorul a devenit în scurt timp 5-2 pentru cehoaică. Halep nu a cedat, a recuperat două ghemuri şi servit pentru 5-5, dar de la 30-0 a pierdut patru puncte la rând, setul şi meciul.

Halep a avut un as şi 6 duble greşeli în acest meci, Pliskova a reuşit 2 aşi şi a comis 5 duble greşeli, raportul la mingile direct câştigătoare (winners) a fost net favorabile Karolinei, cu 28-15, în timp ce la erori neforţate situaţia a fost echilibrată, 31 Pliskova, 30 Halep.

Halep continuă să conducă în meciurile directe, cu 7-4, dar Pliskova a câştigat două partide anul acesta, prima fiind în sferturi la Madrid, în timp ce Simona s-a impus în meciul de Fed Cup de la Ostrava, după trei seturi.

Simona Halep a trecut o singură dată de grupe la Turneul Campioanelor, în cinci participări, la prima ei calificare, în 2014, când a jucat finala.

Halep s-a ales cu 570.000 de dolari şi 500 de puncte WTA.

În semifinale, australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial şi câştigătoarea Grupei Roşii, o va întâlni pe Pliskova, clasată pe locul secund în Grupa Violet, iar ucraineanca Elina Svitolina, campioana en titre şi câştigătoarea Grupei Violet, o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic, care a terminat pe locul secund Grupa Roşie.
AGERPRES

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri