Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sinovac produce miliarde de doze de vaccin anti COVID-19

Sinovac produce miliarde de doze de vaccin anti COVID-19

Laboratorul chinez Sinovac a anunţat dublarea capacității de producţie a vaccinului anti COVID-19, ajungând la 2 miliarde de doze pe an, scrie AFP.

CoronaVac, este unul dintre cele patru medicamente aprobate de guvernul chinez și se administrează în două doze. Eficiența acestuia este de 50% pentru prevenirea contaminării şi 80% pentru formele grave, potrivit unui studiu din Brazilia.

Au fost livrate, până acum, 200 de milioane de doze în peste 20 de ţări. Tratamentul a fost aprobat în circa 30 de ţări.

OMS a transmis că vaccinurile anti COVID-19 produse de Sinovac și Snopharm sunt sigure și eficiente, dar este nevoie de maii multe date pentru a recomanda utilizarea lor.

"Nu există date referitoare la vârstnici şi la cei care suferă de alte boli", a transmis Grupul Strategic de Experţi Consultanţi în Imunizare (SAGE), din OMS.

Subiecte în articol: sinovac vaccin COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri