Jurnalul.ro Ştiri Observator Șoferul implicat în accidentul mortal de pe Centura Capitalei, prins de polițiști după ce a fugit

Șoferul implicat în accidentul mortal de pe Centura Capitalei, prins de polițiști după ce a fugit

de Redacția Jurnalul    |   

Un șofer de 20 de ani care a fost implicat luni dimineața în accidentul mortal de pe Centura Capitalei, din zona localității Jilava, a fugit de la fața locului și a fost prins ulterior de polițiștii din Ilfov.

Potrivit IPJ Ilfov, în accidentul produs pe Centura Capitalei în zona localității Jilava au fost implicate două autoturisme și o motocicletă.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele, iar din primele verificări au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe DNCB, în zona km 42, ar fi acroșat un motociclist, de 43 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism, care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 37 de ani, iar în urma evenimentului rutier, tânărul de 20 de ani ar fi părăsit locul accidentului”, transmite Poliția Ilfov.

Tânărul de 20 de ani a fost prins în trafic de polițiști, în prezent aflându-se în custodia acestora, pentru continuarea cercetărilor.

În urma imactului, cei doi bărbați de 43 și 37 de ani au fost răniți.

Motociclistului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decedat. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital.

Cei doi conducători de 20 și 37 de ani au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov care fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident centura capitalei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri