Jurnalul.ro Sport Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Mihaela Buzărnescu mesaje de susţinere pentru Simona Halep

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Mihaela Buzărnescu mesaje de susţinere pentru Simona Halep

Jucătoarele de tenis Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Mihaela Buzărnescu au postat mesaje pe rețelele de sociale în care îți exprimă susţinere pentru Simona Halep, după ce aceasta a fost testată pozitiv la un control antidoping.

''Deşi poate nu suntem cele mai bune prietene, o cunosc destul de bine pe Simona de zeci de ani pentru a crede cu tărie că nu ar atinge cu bună ştiinţă nicio substanţă dopantă. Tenisul reprezintă fair play şi lăsarea rivalităţilor deoparte. Este o jucătoare extraordinară care cred că a câştigat totul prin meritele sale'', a scris Sorana Cîrstea (32 ani, 39 WTA) în postarea sa.

''Sper că va lupta şi va face lumină în acest caz, pentru ea şi pentru sportul nostru iubit. WADA (Agenţia Mondială Antidoping, n. red.) este o entitate foarte profesionistă care o va ajuta să descopere adevărul'', a mai afirmat Cîrstea în mesaj.

La rândul său, Jaqueline Cristian (24 ani, 82 WTA) a scris: ''Am crescut urmărind meciurile ei şi câştigând trofee, am privit-o cu admiraţie pentru marea jucătoare care este şi am fost inspirată de ea, deoarece ştiu cât de greu este să ajungi în vârf, mai ales când eşti dintr-o ţară mică precum România. Este o adevărată campioană şi cred cu tărie că nu a trişat ori a luat ceva de pe lista produselor dopante''.

''Fii puternică şi luptă până la capăt! Sunt sigură că lucrurile vor ieşi bine pentru tine'', a mai spus Cristian.

Mihaela Buzărnescu (34 ani, 386 WTA), fostă număr 20 mondial, a fost mai scurtă în mesajul transmis: ''Îţi ţin pumnii. Cu toţii ştim ce luptătoare eşti''.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri