Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania legalizează eutanasia și sinuciderea asistată pentru bolnavii incurabil

Spania legalizează eutanasia și sinuciderea asistată pentru bolnavii incurabil

Parlamentul spaniol a legalizat eutanasia și sinuciderea asistată pentru persoanele cu boli grave, incurabile sau invalidante, scrie Reuters. Spania este a patra ţară din UE care adoptă o astfel de măsură, după Belgia, Luxemburg şi Olanda.

'Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă', a declarat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias.

O persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens. Cererea trebuie să fie formulată în scris de către un adult şi repetată după 15 zile. Aceasta va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie. Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând 'obiecţia de conştiinţă'.
Legea va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile.

Aceasta survine mai ales datorită cazului lui Ramon Sampedro, devenit tetraplegic la 25 de ani şi care a cerut apoi timp de 29 ani în justiţie dreptul la eutanasie. După ce infracţiunea s-a prescris, una dintre prietenele sale a recunoscut că participase în 1998 la sinuciderea asistată a lui Ramon. Povestea a inspirat filmul 'Mar Adentro', al lui Alejandro Amenabar, care a câștigat un Oscar în 2004.

Biserica Catolică se opune actului normativ.

Spania este una din țările cu cea mai mare speranță de viață din lume.
 

Subiecte în articol: Spania eutanasie sinucidere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri