Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statele din Europa de Est cer REZILIEREA contractelor de vaccinare anti COVID-19

Statele din Europa de Est cer REZILIEREA contractelor de vaccinare anti COVID-19

10 state au trimis o petiție Comisiei Europene, în care cer renegocierea contractelor pentru livrările de vaccinuri anti COVID-19, pe motiv că este prevăzută achiziția prea multor doze, fapt ce afectează finanțele publice.

Contractele ar trebui să poată fi reziliate „dacă nu mai sunt necesare din punct de vedere sanitar și epidemiologic”, se arată într-una dintre cererile scrisorii.  Totodată, trebuie să fie posibilă reducerea numărului de doze care sunt comandate, astfel încât acestea să reflecte mai bine cererea de vaccinuri, scrie politico.eu.

Aceasta a fost trimisă, vineri seara, și este adresată comisarului UE pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Mai multe țări din Europa de  Est și-au exprimat anterior îngrijorarea că aceste contracte, semnate în plină criză pandemică, le obligă să cumpere prea multe doze, care acum nu mai sunt necesare. Comisia Europeană a asigurat până la 4,2 miliarde de doze de vaccinuri anti COVID-19, de aproape zece ori mai multe decât populația UE. Numai în luna februarie, 2022 au fost livrate 1,3 miliarde de doze.

„În ciuda semnelor că pandemia se diminuează și că au fost atinse niveluri satisfăcătoare de vaccinare în întreaga UE, contractele cu producătorii de vaccinuri prevăd furnizarea de cantități de vaccinuri care depășesc semnificativ nevoile statelor membre și capacitatea de a le absorbi”, se arată în scrisoare. 

Țările semnatare susțin că vaccinurile riscă să expire neutilizate, având în vedere problemele pe care le-au întâmpinat cu donațiile de vaccinuri, ceea ce reprezintă „o risipă de resurse publice care nu poate fi explicată în mod rezonabil populației”. Eforturile depuse de Comisia Europeană de a renegocia clauzele contractelor pentru a reeșalona livrările nu rezolvă problema iar statele est-europene vor să fie modificate. 

În scrisoare se mai menționează problema livrării vaccinurilor aproape de data de expirare, aspect menționat inițial de statele baltice, și solicită o cerință minimă de valabilitate. 

Alte solicitări includ asigurarea de vaccinuri actualizate în funcție de noile tulpini ale coronavirusului și posibilitatea ca Autoritatea UE de Pregătire și Răspuns la Situații de Sănătate să cumpere vaccinurile neutilizate pentru a crea un stoc comun și a permite donații către restul lumii într-un mod mai coordonat.

Inițiativa este condusă de Polonia iar petiția este semnată de Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia.

Scandalul vaccinurilor în România

România a achiziționat 32.824.659 de vaccinuri anti COVID-19 în intervalul decembrie 2020-28 martie 2022, pentru care a plătit circa 790 de milioane de euro, potrivit CNCAV. Dintre acestea, 17 milioane de doze au fost administrate populației, 3.571.410 au fost revândute altor state, iar 3.6 milioane de doze au fost donate. La sfârșitul lunii martie, mai existau în stoc 8.090.616 doze de vaccin. 

Totodată, țării noastre urma să i se mai livreze și să plătească vaccinuri în valoare de 790 de milioane de euro.

Astfel au început acuzații între politicienii din toate taberele, fără niciun rezultat. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut anchetă penală iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că România trebuie să renegocieze contractele de achiziție. 

Însă fostul ministru USR al Sănătății, Ioana Mihăilă, dă vina pe predecesorii săi iar premierul de la acea vreme, Florin Cîțu, este acuzat că și-a asumat achiziția a 100 de milioane de doze. El a replicat că ar trebui anchetată și șefa CE, Ursula von Der Leyen.

 

Subiecte în articol: vaccinare COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri