Astfel, după ce transmite scuze celor care, în ultimele zile, au fost profund indignați și au protestat în mod public față de dărâmarea statuii lui Iuliu Maniu cu puține zile înainte de împlinirea a șaptezeci de ani de când Sfinxul de la Bădăcin s-a stins în temnița de la Sighetul Marmației și a fost înmormântat în așa numitul Cimitir al Săracilor, primarul Emil Boc îi deferă judecății noastre pe cei pe care îi consideră a fi vinovați pentru această blasfemie în toată puterea cuvântului. În acest scop, domnia sa denunțând o așa-numită „inabilitate a firmei care lucrează pe acest șantier”. Inabilitate care, conform declarațiilor lui Emil Boc, rezidă în faptul că firma cu pricina a decis „mutarea temporară a statuii(…) fără o informare prealabilă și fără o protejare corespunzătoare”. Fapte care, după cum suntem asigurați, l-au enervat foarte rău și pe domnul primar.
Sincer vorbind, apreciez indignarea cetățeanului Emil Boc, dar , în ceea ce îl privește, pe primarul Clujului, Emil Boc , nu pot să nu pun o întrebare de elementar bun simț: numai despre „inabilitatea” firmei care efectuează lucrările este vorba sau despre o harababură în toată puterea cuvântului? Harababură ale cărei terminale teamă îmi este că ajung până exact la Primăria Municipiului, de vreme ce, în arealul pe care primăria și consiliul local îl administrează, fiecare face ce vrea și cum îl taie capul. Și, până la urmă, cine sunt cei care, potrivit declarațiilor lui Emil Boc, nu au înțeles că mutarea unei statui „nu este același lucru cu mutarea unei conducte sau a unui stâlp”? Cum cine? Bineînțeles, muncitorii!
Care muncitori, Emil Boc dixit, ,,nu au înțeles dimensiunea istorică a acestei statui’’. Iertat să fiu, dar acești muncitori sunt acolo, pe șantier, de capul lor! Dimpotrivă, aceștia au și ei cadre calificate care, la rândul lor, lucrează conform unui proiect și, în consecință, au datoria să fie permanent cu ochii în patru pentru a supraveghea respectarea strictă a normelor de ordine și disciplină. Și atunci, au sau nu au acești șefi și șefișori ai șantierului o parte de vină pentru că muncitorii din subordinea lor au dărâmat cu buldozerul statuia lui Iuliu Maniu? La urma-urmelor, firma care lucrează pe acest șantier- firmă al cărei nume Emil Boc nu îl face public din motive greu de înțeles- nu s-a apucat de treabă de capul ei, ci este de presupus că are un contract încheiat și parafat cu un anumit beneficiar în condiții de perfectă legalitate. Foarte probabil cu Primăria Municipiului Cluj Napoca!
În aceste condiții mai poate veni domnul primar Emil Boc în fața clujenilor ca și a mai multor oameni de bună credință care și-au făcut public protestul față de situația creată prin demolarea brutală a statuii lui Iuliu Maniu cu asemenea bâlbâieli pe post de scuze și de explicații? Categoric, nu!
Avem, în tezaurul înțelepciunii românești, o vorbă foarte înțeleaptă: dacă tăceai, filosof rămâneai! Din păcate, și pentru el și pentru noi, Emil Boc nu a făcut aceste incoerentele și neconvingătoare declarații ca filosof. Nu, le-a făcut în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, iar narațiunile pe care le-a debitat pe post de explicații ale profanării memoriei lui Iuliu Maniu nu mai pot fi, în nici-un caz, explicate și cu atât mai puțin scuzate doar ca inabilități de exprimare. Așa încât, dacă tot am ajuns la antologia vorbelor de duh din tezaurul înțelepciunii românești și universale, nu credeți, stimați cititori, că, pentru Emil Boc, cel mai nimerit este dictonul „cine se scuză, se acuză”? Tare mi-e teamă că da!