Legea 303 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost votată de Camera Deputaţilor, votul final fiind dat într-un cor de fluierături a deputaţilor. Parlamentarii au decis convocarea unei şedinţe de vot final după şedinţa solemnă pentru Regele Mihai, care a avut loc în plenul reunit al celor două Camere. După momentul solemn, deputaţii au reluat tehnicile de gherilă parlamentară ajungându-se şi la fluierături din partea opoziţiei care a acuzat puterea că îi limitează dreptul la exprimare.
Votul din plen privind Statutul magistraţilor s-a dat cu 170 de voturi favorabile, 90 împotrivă, iar trei deputaţi nu au votat. Tot ieri, au continuat lucrările în Comisia specială pentru legile justiţiei. Deşi au spus iniţial că nu grăbesc trecerea legilor justiţiei prin Parlament, cei din comisia specială, condusă de Florin Iordache, lucrează pe repede inainte. Membrii comisiei au finalizat lucrările pe Legea 304 privind organizarea judicară care vorbeşte despre înfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi. Au şi votat şi decis înfiinţarea unei astfel de secţii, care să fie compusă din 20 de persoane - 8 procurori şi 12 din personal auxiliar. Secţia îşi va începe lucrările la şase luni de la intrarea în vigoare a noii legi. Secţia specială va funcţiona în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ şi are competenţa de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi a celor asimilate acestora. Aleşii au trecut deja la cea de-a treia lege a justiţiei, legea care vorbeşte despre organizarea şi funcţionarea CSM. Legea a fost discutată în comisia specială până la articolul 24. Comisia nu a fost lipsită de afirmaţii dure la adresa puterii. Cătălin Predoiu i-a spus lui Florin Iordache că merge prea repede pe amendamente şi că se simte ca la Formula 1, comparându-l pe Iordache cu Nikki Lauda. Aleşii au adoptat un amendament care stipulează: "Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României, cu o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 7 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani". Un alt amendament votat de comisie face referire la faptul că membrii CSM trebuie să depună "o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege”. Proiectul de modificare al Legii 304 urmează să intre în dezbaterea următoarei şedinţe de plen. După ce vor trece de plenul Camerei, legile justiţiei vor merge pe rând la Senat, acolo unde vor fi votate şi în plen, iar apoi vor merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Rămâne de văzut dacă preşedintele României le va întoarce în Parlament la reexaminare sau daca le va contesta la Curtea Constituţională, în condiţiile în care Iohannis a avut de mai multe ori aprecieri negative la adresa modificărilor legislative din domeniul justiţiei.
Procurorii din secţia pentru cercetarea infracţiunilor magistraţilor sunt în subordinea procurorului general al României, iar în privinţa modul în care aceştia sunt aleşi, sunt aleşi de colegii lor din secţia de procurori din CSM