Jurnalul.ro Ştiri Politică Strategia PSD de a rămâne la guvernare. Întâi la judecată, după care la vot

Strategia PSD de a rămâne la guvernare. Întâi la judecată, după care la vot

de Ion Alexandru    |   

Social-democrații așteaptă, conform unor surse politice, un rezultat de la Curtea Constituțională pe marginea sesizării premierului, în legătură cu refuzul președintelui Klaus Iohannis de a numi miniștrii intermari, și abia apoi vor decide dacă și când se vor prezenta în fața Parlamentului, pentru ca Guvernul să primească un nou vot de încredere. Acest răgaz, de câteva zile, va fi folosit de Viorica Dăncilă pentru a negocia, om la om, cu mai mulți senatori și deputați din ALDE, Pro România și minoritășile naționale, în vederea susținerii Cabinetului, în cazul în care, în cele din urmă, restructurarea nu va putea fi evitată.

 

Aritmetica la zi al voturilor din Palament nu este deloc una favorabilă Partidului Social Democrat, în eventualitatea exercițiului de a solicita din nou încrederea senatorilor și deputaților pentru remanierea și restructurarea Guvernului. Deși, conform Legii de Organizare și Funcționare a Guvernului, este nevoie de votul majorității aleșilor prezenși, deci de o majoritate simplă, lucrurile sunt la fel de complicate ca și în cazul unei moțiuni de cenzură, pentru care, ca să treacă, este nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor.

Astfel, în prezent, după ruperea Coaliției PSD-ALDE, dar și după excluderile formale din ALDE ale dizidenților care se opun noii orientări politice a lui Călin Popescu Tăriceanu, în Senat, social-democrații au asigurate 68 de voturi propri, dintr-un total de 136 de aleși. PSD ar putea, conform surselor politice citate, să mai rupă minim două voturi din partea foștilor parteneri de guvernare de la ALDE, care au rămas, săptămâna trecută, fără grup parlamentar în Camera Superioară a Legislativului. Ceea ce ar însemna un sprijin de 70 de senatori, la care se adaugă votul lui Teodor Meleșcanu, proaspăt ales președinte al Senatului, cu sprijinul PSD. Opoziția ar avea, în aceste condiții, 65 de voturi în senat (25 PNL 13 USR, UDMR și 18 neafiliați.

 

La Cameră, PSD este minoritar, chiar și cu sprijin din afara partidului

La Camera Deputaților, însă, lucrurile stau și mai rău. Din cei 329 de deputați, grupul parlamentar al PSD numără 136 de aleși. Acestora li se poate alătura, la vot, 10 din cei 17 deputați ai Grupului Minorităilor Naționale și cei trei deputați ALDE pe care Viorica Dăncilă i-a propus pentru a face parte din echipa guvernamentală - Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Alexandru Băișanu. Ceea ce înseamna un sprijin de 149 de voturi. Opoziția, din care fac parte PNL, USR, UDMR, PMP, restul aleșilor de la Minorități și doi deputați neafiliați (foști USR), totalizează 180 de voturi. Adunând Senatul și Camera Deputaților, rezultă 465 de parlamentari, din care, în acest moment. PSD se poațe sprijini pe voturile a 220 de parlamentari, cu 13 mai puțin decât cele necesare unei majorități care să le asigure, fără fisuri, șasele să treacă de votul de încredere, dacă în sala de Plen, la momentul respectiv, s-ar afla absolut toți senatorii și deputații existenți.

 

CCR poate oferi timp pentru construirea unei majorități

Acesta este și motivul pentru care Guvernul are nevoie de timp pentru a încerca să adune cele 13 voturi care îi lipsește. Iar răspunsul la întrebarea cât timp îl va oferi doar Curtea Constuțională. Miercur, CCR urmeaă să ia în discuție sesizarea făcută de premierul Viorica Dăncilă în legătură cu existența unui conflict juridic de natură constituțională între Executiv și președintele României, generat de refuzul acestuia din urmă de a semna decretele de numire ale miniștrilor interimari pe posturile lăsate libere de reprezentanții ALDE. Asta nu înseamnă, însă, că tot miercuri CCR va și da o soluție și, char dacă ar da, până la publicarea Deciziei în Monitorul Oficial, lucrurile pot trena.

Săptămâna aceasta expiră și interimatul funcției de ministru al Educației, după ce, săptămâna trecută, din pricina crizei politice, Ministerul Administrației și Internelor a rămas fără conducere.

 

Trei senatori și trei deputați ALDE, cu 10 de la Minorități, insuficienți, în acest moment, pentru PSD pentru a se prezenta la vot, în Parlament. Fără să riște un eșec usturător

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri