Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA cer o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

SUA cer o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

SUA au cerut ca o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU să aibă loc marţi, au declarat luni diplomaţi, fără a preciza dacă obiectivul este sau nu supunerea la vot a unei rezoluţii, relatează AFP. 

"SUA au cerut pentru mâine (marţi) o reuniune publică privind Venezuela", a declarat un diplomat sub acoperirea anonimatului. Întrebat dacă Washingtonul ar putea supune la vot cu acest prilej proiectul său de rezoluţie, care este pe masa Consiliului de la începutul lunii, un alt diplomat a răspuns tot sub acoperirea anonimatului: "Vom vedea". 

Ultima reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Venezuela datează din 27 ianuarie. Secretarul de stat american Mike Pompeo a participat atunci la reuniune şi sesiunea foarte lungă care a avut loc a ilustrat diviziunea profundă a ONU în ceea ce priveşte Venezuela. 

Incluzând SUA şi majoritatea ţărilor membre UE, circa 50 de state din lume îl susţin pe opozantul venezuelean Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte. Un număr echivalent de state, conduse de Rusia şi din care mai fac parte China, Iran, Cuba, Coreea de Nord şi Siria, îl sprijină la rândul lor pe preşedintele Nicolas Maduro şi au creat un grup pentru apărarea principiilor Cartei ONU, despre care susţin că a fost încălcată. 

De la începutul lunii februarie, două proiecte rivale de rezoluţie privind Venezuela, unul depus de SUA, celălalt de Rusia, sunt propuse Consiliului de Securitate. 

Textul Washingtonului face apel la facilitarea ajutorului umanitar internaţional şi la organizarea unui scrutin prezidenţial. El este ameninţat de un veto rus şi eventual chinez. 

În aceste ultime zile, presiunile americane au fost foarte puternice "pentru a merge spre un vot şi probabil a provoca un veto rus", a spus un diplomat. 

La rândul său, proiectul de rezoluţie rus denunţă ameninţările de recurgere la forţă împotriva regimului de la Caracas, despre care oficiali americani vorbesc de mai multe zile. 

Pentru a fi adoptat, acest text trebuie să adune nouă voturi şi să nu se facă uz de dreptul de veto. În realitate, chiar şi cu susţinerea anumitor membri ai Consiliului (China, Africa de Sud, etc.), Moscova este departe de a atinge acest număr.

AGERPRES

Subiecte în articol: Consiliul de Securitate ONU sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri