Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA, "negocieri indirecte discrete" cu Iran

SUA, "negocieri indirecte discrete" cu Iran

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia de la Washington a cerut, joi seară, Iranului să aplice măsuri pentru reducerea tensiunilor, inclusiv prin limitarea activităţilor nucleare, în cadrul eforturilor pentru ajungerea la un acord informal cu Teheranul, în scopul evitării escaladării crizei.

Washingtonul continuă acţiunile diplomatice, în coordonare cu partenerii şi aliaţii, pentru a atinge obiectivele în relaţia cu Iranul, a declarat Matthew Miller, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters şi de cotidianul The Jerusalem Post.

Administraţia SUA cere Iranului să reducă tensiunile prin limitarea programului nuclear şi prin oprirea acţiunilor destabilizatoare din Orientul Mijlociu, a precizat Matthew Miller.

Oficiali americani citaţi de cotidianul The New York Times au declarat că Administraţia Joseph Biden poartă negocieri indirecte discrete cu Teheranul în sensul limitării activităţilor nucleare iraniene şi eliberării cetăţenilor americani aflaţi în detenţie, în cadrul eforturilor de reducere a riscurilor unei confruntări militare.

Obiectivul SUA este ajungerea la un acord informal, pe care unii oficiali iranieni îl numesc "un armistiţiu politic". Un astfel de acord ar evita escaladarea tensiunilor bilaterale, amplificate de continuarea activităţilor iraniene de purificare a uraniului, de livrările de drone iraniene Rusiei şi de reprimarea protestelor din Iran. Negocierile indirecte dintre Statele Unite şi Iran au fost confirmate de oficiali din cele două ţări şi din Israel.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit joi, la Bruxelles, cu ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, pentru discuţii despre programul nuclear iranian. "Vom discuta despre angajamentul nostru comun de a ne asigura că Iranul nu va putea dobândi niciodată capabilităţi nucleare militare", a declarat Yoav Gallant înaintea întâlnirii, potrivit postului israelian Arutz Sheva. Israelul se opune oricărui acord în privinţa programului nuclear iranian şi ameninţă de mult timp cu o potenţială operaţiune militară pentru oprirea presupuselor ambiţii ale Teheranului de a se dota cu arme atomice. În ultimii ani, Statele Unite şi Israelul au intensificat cooperarea militară şi au încercat să proiecteze putere suplimentară în Orientul Mijlociu, în eforturile de contracarare a Iranului.

Duminică, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că Teheranul este dispus să ajungă la un acord cu naţiunile occidentale, inclusiv cu SUA, pe tema programului nuclear iranian, dacă infrastructura atomică a Iranului rămâne intactă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ali Khamenei iran sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri