Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA speră să trimită negociatori la Phenian în următoarele săptămâni

SUA speră să trimită negociatori la Phenian în următoarele săptămâni

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat luni că speră să reia dialogul cu Coreea de Nord în ''următoarele săptămâni'' după eşecul summit-ului de la Hanoi, recunoscând că nu există ''niciun angajament'' din partea Phenianului în acest sens, relatează AFP. 

"În pofida eforturilor depuse de echipele Departamentului de Stat, ale Ministerului Apărării, Ministerului Energiei, care au încercat în ultimele săptămâni să pună bazele unui real acord, nu am obţinut aceasta'' în cursul întrevederii de la sfârşitul lunii februarie dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, a declarat secretarul de stat în cursul unei vizite în statul american Iowa. 

''Deci sper, cu toate că încă nu am niciun angajament pe acest subiect, că ne putem relua activitatea, că pot trimite o echipă la Phenian în următoarele săptămâni pentru a continua să identificăm subiectele unde există interese comune", a adăugat el, potrivit unor declaraţii difuzate de Departamentul de Stat. 

Preşedintele SUA şi liderul Coreei de Nord nu au reuşit în cursul unui al doilea summit să ajungă la un acord chiar şi parţial privind denuclearizarea nord-coreeană şi care a fost axat în special pe problema sancţiunilor economice, liderul nord-coreean Kim Jong Un cerând ridicarea acestora. Ambele părţi au declarat însă că doresc să continue dialogul, chiar dacă nu a fost stabilită o nouă întrevedere. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri