Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Subiectiv: Câți kilometri de autostradă vor fi inaugurați în 2017. Când vom circula pe autostrada Pitești-Sibiu

Subiectiv: Câți kilometri de autostradă vor fi inaugurați în 2017. Când vom circula pe autostrada Pitești-Sibiu

Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, a vorbit, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, despre proiectele de infrastructura care vor fi lansate în timpul mandatului său, în baza proiectului de guvernare al PSD.

Alexandru-Răzvan Cuc a arătat că, dacă anul trecut s-au făcut licitații pentru investiții în valoare de 800 de milioane, anul acesta, ministerul a lansat proiecte de 3,6 miliarde de lei.

”Deci, cu 80 la sută mai mult în patru luni, decât anul trecut. Nu vorbim de sabotaj, însă vorbim despre o proastă organizare și coordonare. Am găsit proiecte mature în dulapurile de la minister pe care le vom scoate și le vom lansa în perioada următoare”, a spus ministrul Transporturilor.

Întrebat de Răzvan Dumitrescu câți kilometri de autostradă vor fi inaugurați în acest an, ministrul a a răspuns 90, arătând că 15 kilometri au fost deja inaugurați pe lotul 2, Lugoj-Deva, în luna martie.

Subiecte în articol: Alexandru-Răzvan Cuc Răzvan Cuc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri