Jurnalul.ro Ştiri Externe Summitul UE: Disensiuni majore privind statutul de candidat al Ucrainei

Summitul UE: Disensiuni majore privind statutul de candidat al Ucrainei

Prima zi a reuniunii informale a Consiliului European s-a încheiat în cursul nopţii, iar summitul va continua vineri dimineaţă, existând eforturi intense pentru formularea susţinerii acordate Ucrainei pe parcursul spre integrarea în Uniunea Europeană.

"Prima zi a summitului informal al Consiliului European s-a încheiat. Liderii se vor reuni mâine la ora 10.00" (11.00, ora României), a anunţat în cursul nopţii, prin Twitter, Barend Leyts, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Premierul Olandei, Mark Rutte, s-a opus introducerii în proiectul declaraţiei summitului a unor referiri concrete privind aspiraţiile Ucrainei de a deveni membră a Uniunii Europene.

Mark Rutte şi premierul din Luxemburg, Xavier Bettel, au amintit Ucrainei, la începutul reuniunii informale a Consiliului European de la Versailles (Franţa), că nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană. "Nu există o procedură rapidă de aderare la Uniunea Europeană", a afirmat Mark Rutte, în momentul sosirii la summitul de la Versailles, conform cotidianului Le Monde. "Nu le putem da impresia cetăţenilor ucraineni că totul se poate produce de pe o zi pe alta", a declarat, la rândul său, premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

Şi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a transmis că nu pot fi oferite perspective clare de aderare Ucrainei, mai ales că este în război, dar a precizat că nici nu trebuie exclusă opţiunea admiterii în UE.

După dezbateri îndelungate, Mark Rutte a acceptat, potrivit unor surse de la summit citate de site-ul Politico.eu, să fie introdusă în declarţia finală o sintagmă privind perspective de integrare "în conformitate cu tratatele comunitare relevante", dar acest lucru nu ar însemna nimic special, întrucât tratatele prevăd criterii stricte de aderare. Cel mai probabil, Ucraina va primi susţinerea UE pentru o perspectivă de integrare pe termen lung, atunci când va îndeplini criteriile.

Lituania insistă ca Ucraina să primească angajamentul "susţinerii clare" în parcursul integrării europene.

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut, în contextul intervenţiei militare ruse, admiterea urgentă a Ucrainei în Uniunea Europeană şi a depus o cerere formală de aderare. Cereri similare au depus Republica Moldova şi Georgia.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a reamintit recent că, potrivit procedurilor, o decizie privind eventuala admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană necesită unanimitate la nivelul celor 27 de state membre, precizând însă că sunt "diverse opinii şi sensibilităţi". La rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că Uniunea Europeană manifestă deschidere pentru eventuala admitere a Ucrainei, dar a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla în termen scurt. "Avem numeroase teme asupra cărora colaborăm strâns şi, în final, sunt ai noştri şi vrem să fie în interiorul UE", a declarat Ursula von der Leyen.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ucraina ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri