Crăciunul este o sărbătoare cu multe semnificaţii şi credinţe populare. De aceste zile de iarnă sunt legate mai multe superstiţii, ajunse până în timpurile noastre.
Se consideră că aceia care s-au născut în ziua de Crăciun vor avea noroc în viață.
O superstiție populară este legată de vremea din aceasta zi. Astfel, dacă în ziua de Crăciun ninge, se crede ca în cea de Paște va fi vreme frumoasă. Totodată, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi unul roditor.
O altă superstiție privitoare la noroc spune că, dacă nu ai împodobit locuința cu crenguțe de vâsc, vei avea ghinion tot anul.
Noroc vei avea și în cazul în care ai vărsat vin pe masă, ai dat de pomană sau ai răsturnat cutia cu chibrituri.
Dacă te săruţi sub vâsc în noaptea de Ajun, vei avea noroc în dragoste, însă, dacă eviți acest lucru, vei avea parte de ghinion.
La fel ca în seara de Sfântul Andrei, pentru a alunga farmecele și duhurile rele, se așază căței de usturoi pe masă și la ferestre, iar în multe sate românești se obișnuiește să se ungă cu usturoi vitele și grajdurile.
În seara de Ajun, unele persoane mătură pragul locuinței, pentru a avea noroc în anul ce urmează.
În dimineața primei zile de Crăciun, se obișnuiește ca oamenii să se spele pe față cu apa în care a fost pus un ban de argint. Acest lucru se face pentru a respinge bolile în anul următor.
În ziua de Crăciun, superstițiile spun că nu se poartă încălțăminte nouă, riscând, altfel, să se atragă ghinionul.
În această zi, nu se face curățenie și nici nu se aruncă gunoiul, considerându-se că va fi alungat norocul.
Colindătorii sunt răsplătiți cu colaci de către femei, pentru ca locuința să fie îmbelșugată, iar roadele bogate. În același timp, cel ce nu primește colindătorii și nu îi recompensează, nu va avea recoltă bună și nici belșug în casă.
O altă superstiție spune că, dacă bradul a luat foc, se anunță ghinion întregul an următor.
Dacă în Ajunul Crăciunului mănânci mere, atunci vei fi sănătos tot anul.
Lumânările aprinse în noaptea de Crăciun trebuie să fie lăsate să se stingă singure, pentru a avea un an bun.
Dacă bate vântul de Crăciun se anunţă ghinion.
Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul.
Nu e bine ca între Crăciun şi Anul Nou să se tricoteze, să se coase, să se spele rufele.
În ziua de Crăciun, aşază o nucă şi un bănuţ în apa cu care te speli pe faţă. Se spune că vei avea noroc tot anul şi vei fi sănătos.
În ajunul Crăciunului, trebuie să oferi un cadou oricât de mic, dacă vrei să ai noroc în anul care vine.
De Crăciun, superstiţia spune că nu este bine să laşi pe altcineva să închidă uşa, întrucât îţi poate alunga norocul. Închide-o singură.
Chiar dacă nu se mai colindă ca pe vremuri, tot este bine să primeşti colindători, deoarece cântecele de Crăciun transmit urări de sănătate, noroc, belşug şi împlinirea dorinţelor.
De Crăciun, aşează pe masa festivă un fir de busuioc. Se consideră că aduce noroc şi prosperitate.
Dacă vrei să ai noroc, nu da bani cu împrumut, nici de Crăciun, nici de Anul Nou.