Jurnalul.ro Ştiri Vremea Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în acest weekend

Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în acest weekend

METEO sâmbătă, 2 noiembrie. 

Valorile termice se vor apropia de cele normale pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice şi va prezenta înnorãri temporare în restul teritoriului. Va ploua, mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Banat, în Moldova şi doar izolat în restul teritoriului, iar pe crestele montane vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini mari, unde la rafalã se vor atinge viteze pânã în jurul a 80 km/h, dar pe arii restrânse şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului, în special în sudul Banatului, precum şi în centrul şi în estul Moldovei, unde rafalele vor fi de 50...60 km/h. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade. În cursul nopţii, izolat se va semnala ceaţã, cu o probabilitate mai mare în zonele joase din sud.

METEO duminică, 3 noiembrie

Vremea va deveni caldã pentru aceastã datã. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade. În vestul, nordul şi centrul ţãrii cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor fi ploi slabe în Oltenia.

Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local şi în regiunile vestice, nord-vestice şi estice. Dimineaţa şi noaptea pe suprafeţe mici va fi ceaţã, în special în regiunile sudice.

luni, 4 noiembrie. Vremea va continua sã se încãlzeascã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 24 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ploua în regiunile intracarpatice, în zonele montane şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, local în vestul, nord-vestul şi sud-estul teritoriului şi izolat în rest.

Dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici, vor fi condiţii de ceaţã.

Antena3

Subiecte în articol: anm prognoza meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri