În iulie 1947, Grigore Gafencu, fost ministru de Externe al României, îi scria lui Alexandru Alexianu, fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe: „Am primit cu durere și îngrijorare vestea despre arestările din țară, adică despre arestarea lui Mihalache și a tovarășilor săi la aerodromul din Tămădău, a numeroaselor arestări a șefilor de organizație a Partidului Național-Țărănesc și în sfârșit a izolării dlui Maniu în sanatoriul d-rului Jovin. La aceste știri se adaugă astăzi vestea oficială că Parlamentul Român a ridicat imunitatea parlamentară a dlui Maniu și a altor 4 membri ai partidului. E vădit că e vorba nu numai de desființarea Partidului Național-Țărănesc, ci de suprimarea oricărei opoziții în România. Glasul țării trebuie cu orice preț înăbușit. Această acțiune samavolnică așează (sic!) grupul nostru din străinătate în fața unor răspunderi noui, cărora trebuie să ne pregătim de pe acum să le facem față cu toată hotărârea.”
Jalbă pentru englezi și americani
După cum reiese din scrisoarea lui Grigore Gafencu, diplomații români aflați în exil au reacționat față de abuzurile comuniștilor struniți de bolșevici prin proteste diplomatice internaționale care aveau drept scop informarea Occidentului asupra abuzurilor guvernului Petru Groza: „Am decis numaidecât să trimitem două scrisori, cu același text, una Guvernului englez și cealaltă Guvernului american. Această scrisoare atrage atenția Puterilor semnatare a acordului din Moscova din decembrie 1945 asupra felului cum au fost nesocotite hotărârile acestei conferințe și asupra călcării din partea guvernului român a tuturor angajamentelor luate față de partidele de opoziție pe temeiul unor angajamente internaționale. Am întocmit din nou, în deplină înțelegere cu prietenii, textul scrisorii pe care îl adresăm celor două guverne. Am căzut de acord că scrisorile vor fi remise, cea destinată guvernului englez, de către Tilea și Bianu, iar cea destinată guvernului american, de către tine. În ce privește semnăturile, am căzut de acord ca ambele scrisori să fie iscălite în numele întregului grup de prieteni (a căror nume trebue anexat la scrisoare) de către Vișoianu și mine. Scrisoarea către guvernul britanic va mai purta semnătura lui Tilea și a lui Bianu, iar scrisoarea către guvernul american iscălitura lui Citta și a ta.”
Convocarea jurnaliștilor occidentali
„Protestele diplomatice - constatau cercetătorii Arhivelor Naționale ale României (ANR) - au fost dublate de o amplă campanie de presă, organizată la Hotel Lancaster din Paris «ca în vremurile vechi», fiind convocați «gazetarii prieteni cari scriu la principalele ziare și agenții franceze, engleze și americane», cărora li s-au dat «toate lămuririle cu privire la uneltirile și nelegiuirile guvernului românesc, având grija să cerem ca cele ce vor spune despre România să fie spus în numele lor și nu în numele noastre (pentru a nu agrava în împrejurările actuale situația prietenilor din țară).» După cum mărturisește Grigore Gafencu în scrisoarea menționată, «bunul nume lăsat în urma ei de delegația noastră oficioasă la Conferința de Pace, toți gazetarii la cari am făcut apel s-au prezentat în timp de 24 ore. Nădăjduim că lămuririle ce le-au fost date vor fi temeinic folosite. Credem că ecoul acestor lămuriri vor ajunge pe calea agențiilor americane până la tine.” Epistola lui Gafencu oferă detalii și despre Conferința Economică organizată la Paris pentru a stabili bazele cooperării în vederea implementării programului de reconstrucție postbelică propus de secretarul de stat american George C. Marshall. Poziția României, dictată de Uniunea Sovietică, a fost una de respingere a planului de redresare, considerat de guvernul comunist de la București drept o formă de „imperialism economic”. Urma să primim „ajutorul” fratelui mai mare - U.R.R.S. -, al jefuitorului cel mare, mai bine spus.
Miliardele maniștilor
De remarcat că nici noii parveniți impuși de Kremlin la putere în țara noastră n-au stat cu mâinile în sân. „În România era orchestrată o amplă campanie de presă îndreptată împotriva «vânzătorilor de țară», Iuliu Maniu și Ion Mihalache, catalogați într-un amplu articol din «Vestea satelor» (27 iulie) drept dușmani ai țărănimii, în slujba fascismului, care au vândut străinilor bogățiile țării și, prin fuga plănuită în Occident, «au încercat din nou să vândă interesele țării». În articol se sublinia că «multele miliarde găsite la Ion Mihalache și ceilalți fugari sunt dovezi vii de tot ceea ce sunt maniștii în stare să facă. În timp ce poporul sărăcea, din pricina războiului stârnit cu sprijinul lor, maniștii se îmbogățeau peste măsură, făcând grămezi de aur din ce în ce mai mari.» Pentru toate aceste fapte, «milioane de oameni au cerut arestarea lui Iuliu Maniu și a tuturor celor ce uneltesc împotriva liniștei țării», astfel încât Parlamentul României a decis ridicarea imunității deputatului Iuliu Maniu și a altor 5 deputați țărăniști care «vor fi judecați și pedepsiți pentru faptele lor».”
„Planul G” al Moscovei
Pentru o mai bună înțelegere a vremurilor în care Uniunea Sovietică a impus la București un guvern-marionetă, suprimând liderii partidelor politice istorice și elitele intelectuale ale României, facem loc câtorva rânduri păstrate în volumul 10 al Dosarului întocmit de Securitate P 213 „Iuliu Maniu şi ceilalţi”. De reținut că descrierea atmosferei din țară aparține Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Ţărănesc. Ea a fost formulată la 5 iunie 1947: „Delegaţia constată starea neasemănat de gravă creată în întreaga ţară prin arestările masive ce continuă fără încetare - şi prin acţiunea de teroare şi prigoană care sileşte pe cei ameninţaţi să se refugieze în păduri sau locuri depărtate de căminurile lor, părăsindu-şi îndeletnicirile productive în detrimentul economiei naţionale şi lăsînd în cumplită suferinţă mii de mame şi copii nevinovaţi. Nici o justificare nu stă la baza arestărilor şi prigoanei dezlănţuite. Totuşi ei sunt supuşi, în penitenciare insalubre, unui regim de groază, de înfometare şi de extenuare a puterii lor fizice, în totală lipsă de higienă, pradă bolilor şi promiscuităţii, tinzîndu-se vădit la exterminarea lor”. Era vorba despre „Planul G” al Moscovei, un plan despre care vom povesti cu altă ocazie.
79 de ani s-au împlinit în vara acestui an de la evenimentul rămas în istorie sub numele „Înscenarea de la Tămădău”.
Iuliu Maniu a fost arestat în 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, alături de alți lideri ai Partidului Național Țărănesc (P.N.Ț), printre care s-a numărat prietenul și colaboratorul său apropiat, Ion Mihalache.
29 iulie 1947 este data în care P.N.Ţ. a fost scos în afara legii de comuniștii impuși la putere de sovietici. Procesul (29 octombrie-4 noiembrie) s-a soldat cu condamnarea pe viaţă şi exterminarea în închisori a elitei țărăniste: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Victor Rădulescu-Pogoneanu...
„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr.”, Iuliu Maniu
Iuliu Maniu, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de trei ori prim-ministru al României și președinte al Partidului Național Țărănesc, a fost unul dintre cei mai de seamă oameni politici din istoria noastră.