Jurnalul.ro Timp liber Tartarul este mărul discordiei între jurați în prima ediție „Chefi la cuțite”

Tartarul este mărul discordiei între jurați în prima ediție „Chefi la cuțite”

Chefii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu se întorc la Antena 1 de luni, 5 septembrie, de la ora 20.30, în fiecare luni și marți. Cu și mai mult umor și ironii la purtător, dar și cu strategii de luptă schimbate, cei trei jurați ajung la cuțite încă de la primele farfurii din etapa jurizării pe nevăzute. Așa se face că mărul discordiei dintre chefi este în prima ediție tartarul. Prezentat de unul dintre concurenții sosiți la preselecții, tartarul naște discuții în contradictoriu între chefi. „Dumitrescu face tartar mai bun ca mine”, va spune chef Scărlătescu, spre uimirea tuturor. De aici și până la inflamarea spiritelor e numai un pas, pentru că chef Bontea nu este de acord cu ingredientele puse în acel plating. „Tu ești old fashioned, cum se spune”, i-a replicat chef Scărlătescu, în vreme ce Sorin adaugă: „Nu, clasic. Eu sunt un clasic în viață.” Discuția despre ingredientele care se folosesc la prepararea tartarului și câtă libertate poate avea bucătarul atunci când vrea să reinterpreteze acest fel de mâncare a fost concluzionată de chef Scărlătescu: „Bontea, tu nu vrei să înțelegi că ăsta mic, colegul nostru, excelează în anumite lucruri. Te-ai supărat pe el”.

 Prima ediție „Chefi la cuțite” aduce la jurizarea pe nevăzute farfurii gustoase, dar și dezastre în bucătărie, oameni cu povești haioase și deopotrivă emoționante. De la o educatoare, la un specialist în comunicare sau un fost militar, lista celor care vin în show-ul de la Antena 1 e tot mai variată. „ Pe lângă concurenți bine pregătiți – ca să fac o paranteză, vă spun că au venit mulți din afară, din Marea Britanie, America, Italia – a fost și mult umor. Noi trei am fost parcă mai în forma ca oricând, așa că telespectatorii vor avea parte de câteva momente memorabile, cu mine înfulecând o farfurie cu quinoa, pe care nu o suport, cu Scărlătescu făcând abdomene, cu meciuri de box în pauze și multe altele”, spune chef Bontea. La rândul lui, chef Dumitrescu admite: „Pentru mine a fost destul de intens, am fost foarte atent la selecție, mai pretențios atunci când am dat cuțitlul. Vă mărturisesc că nu m-am mai simțit atât de liniștit ca la primul sezon pentru că acum știu ce urmează și că nu e de glumă. Au fost însă și multe momente relaxate, amuzante, cu apariții surpriză în platou.” Iar pentru chef Scărlătescu varietatea este tot ce avea nevoie pentru a-și forma o nouă echipă cu care vrea să câștige cât mai multe confruntări: „Am avut parte de mai mulți bucătari profesionști, am avut români plecați în străinătate și școliți afară, care muncesc acolo, am avut farfurii mai lucrate, surprize multe.”

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri