O boală a danturii îi sperie pe oameni, dinţii se mişcă aşa de tare, încât se scot uşor, cu degetele. Poporul numeşte această afecţiune parodontoză. Este greşit, parodontoza se întâlneşte doar în 10-15% din aceste cazuri, majoritatea se numesc corect parodontopatii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că această boală a danturii se extinde mult, ajungându-se la situaţia îngrijorătoare ca 70% din populaţia lumii să sufere de aceste paradontopatii. Cum se deteriorează atât de tare dantura încât dinţii se clatină căzând chiar la o atingere? E rău că românii se prezintă târziu la medicii stomatologii, atunci când se pierd uşor dinţii clătinaţi, când curge puroi din gingii şi se emană un miros urât din gură. Primul simptom al parodontopatiilor este sângerarea gingiilor la periaj pentru spălarea pe dinţi. Atunci îşi anunţă prezenţa paradontopatia şi trebuie consultat medicul stomatolog. De fapt, la 6 luni, pentru întreţinerea dinţilor se impune prezentarea la stomatolog pentru curăţarea tartrului, masarea gingiilor cu medicamente în vederea circulaţiei mai bune a sângelui. Care este mecanismul distructiuv al bolii? Dinţii sunt implantaţi într-un ţesut elastic, cu fibre elastice numit parodonţiu. Acest ţesut joacă rolul de amortizor, dinţii sunt prinşi în fibrele elastice asemănător cu un hamac. Boala parodontică înseamnă inflamaţia acestui ţesut elastic, gingia se retrage şi rădăcina rămâne doar jumătate în osul gingiei. Profesorul doctor Gelu Găucan şi continuatorul lui în Clinica Găucan, fiul, doctorul Dan Găucan continuă explicarea acestei boli. Dinţii încep să se clatine în ţesutul elastic parodonţiu, precum parii de la gard, care prin mişcare îşi lărgesc locaşul din pământ şi se dărâmă. În spaţiul apărut prin clătinare se inflitrează microbii, generează acid care topeşte gingia şi rădăcinile abia se mai află în osul gingiei. Tartrul irită şi el parodonţiul, microbii îşi fac culcuş în locaşul lărgit din gingii şi se retrage gingia, rădăcinile dinţilor se prind slab în osul gingival. Dacă rădăcina se mai află o treime în osul gingiei, medicul stomatolog poate adăuga substituent de os şi prin administrarea de biostimulatori şi masaj înlesneşte asimilarea substituentului de os în gingie şi se fortifică osul topit de boala parodontică. Această tencuire a rădăcinii şi prinderea substituentului de os durează două luni, după care se trece la impantul dentar în gingia şi osul gingival fortificate.
Implantul dentar este soluţia ultimă, atunci când nu mai există dinţi sau ei sunt definitiv compromişi. Se grefează în osul gingiei nişte şuruburi metalice, peste care se aşază un fel de căciulă tot metalică şi peste acest ansamblu se plasează o proteză. Până la lucrarea protetică definitivă de peste 4-5 luni se lasă timp ca piesele metalice să fie asimilate de osul gingiei, deci pacientul poartă o proteză provizorie, care îl serveşte bine.