Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Simona Halep, calificată în optimile turneului de la Eastbourne. Monica Niculescu a pierdut în turul al doilea

Tenis: Simona Halep, calificată în optimile turneului de la Eastbourne. Monica Niculescu a pierdut în turul al doilea

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), cu premii totale de 753.900 dolari, în timp ce Monica Niculescu s-a oprit în runda secundă. 

Halep, a doua favorită a turneului, s-a impus cu 3-6, 6-3, 6-2 în faţa chinezoaicei Ying-Ying Duan (27 ani, 64 WTA), într-o oră şi 42 de minute, meciul continuând de la 2-1 pentru asiatică, scor la care fusese întrerupt marţi, din cauza ploii. 

Echilibrul s-a rupt la 2-2, Duan reuşind trei ghemuri la rând (5-2) şi s-a impus cu 6-3, după ce salvat în ultimul ghem trei mingi de break. 

În setul secund, Halep a condus ostilităţile, reuşind un break decisiv la 4-3, pentru ca apoi să încheie actul cu 6-3. 

În decisiv, primele trei ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, Simona desprinzându-se la 3-1, cu un ghem la zero. Duan şi-a făcut serviciul (3-2), dar apoi Halep a jucat din ce în ce mai bine şi s-a impus cu 6-2. 

Pentru Halep (25 ani) a fost primul său meci pe iarbă şi tot primul după finala de la Roland Garros, pierdută în faţa letonei Jelena Ostapenko. 

Halep şi-a asigurat un cec de 9.850 dolari şi 55 de puncte WTA, urmând să joace în optimi cu bulgăroaica Ţvetana Pironkova (29 ani, 149 WTA), venită din postura de lucky loser, care a dispus miercuri de Monica Niculescu (29 ani, 51 WTA) în două seturi, cu 6-0, 6-4. 

În primul set, Monica a câştigat doar patru puncte, dintre care trei pe serviciul său. În setul secund, românca a condus cu 2-0 şi 3-1, dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând şi în cele din urmă a cedat cu 4-6. 

În meciurile directe, scorul este egal acum între Niculescu şi Pironkova, 3-3. 

Niculescu va primi pentru participare 5.155 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să continue la dublu. 

Halep şi Pironkova s-au înfruntat o singură dată, în 2015, în optimi la Dubai, Simona câştigând cu 6-4, 6-3. 

Tot miercuri, în turul al doilea, Sorana Cîrstea (lucky loser) o va înfrunta pe britanica Johanna Konta, a cincea favorită. 

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: simona halep eastbourne monica niculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri