Jurnalul.ro Ştiri Politică Tensiuni în coaliție pe tema legii energiei

Tensiuni în coaliție pe tema legii energiei

​​​​​​​Sunt tensiuni în coaliția de guvernare din cauza legii plafonării prețurilor la energie. Luni, după ce PSD a anunțat că va propune modificarea legii, liberalii au spus că propunerile vor fi luate în calcul dacă aduc îmbunătățiri.

„Măsurile de protejare a populației în fața valului de scumpiri a facturilor la energie au fost o prioritate pentru Partidul Național Liberal și președintele PNL, Florin Cîțu. Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliție și vor fi luate în considerare atunci când îmbunătățesc cadrul legislativ actual”, anunță PNL, prin intermediul unui comunicat de presă.

În documentul trimis presei, PNL face istoricul măsurilor din domeniul energiei luate în timpul guvernării liberale.

Liberalii mai spun că în ceea ce privește metoda actuală a compensării au pus pe primul loc cetățenii, pentru a ocoli birocratizarea excesivă.

„Avem încredere că furnizorii își vor primi banii fără ca activitatea să le fie afectată. Însă semnalul pe care îl transmitem este unul clar și categoric: să respecte legea, pentru că în mod contrar vor fi sancționați. Instituțiile abilitate: ANRE, ANPC și Consiliul Concurenței, se asigură că legea este respectată, iar cetățenii nu sunt trași pe sfoară”, susțin reprezentanții PNL.

Liberalii mai anunță că lucrează la noi soluții pentru criza energetică și că sunt dispuși să discute propunerile aliaților de guvernare.

„Partidul Național Liberal și Guvernul au propus și adoptat măsuri pentru a combate efectele crizei energetice și vor propune și alte soluții în viitorul apropiat. De asemenea, ministerul Energiei lucrează deja să extindă schema pentru marii consumatori de energie și, totodată, să găsească un mecanism similar pentru IMM-uri și nu numai. Suntem într-o coaliție de guvernare, întotdeauna vom lua în considerare propuneri din partea celorlați membri ai coaliției, atunci când îmbunătățesc cadrul legislativ actual”, este concluzia liberalilor.

Reacția PNL apare după ce reprezentanții PSD au anunțat că vor cere în ședința coaliției modificarea legii plafonării prețurilor la energie, deoarece actul normativ promovat de ministrul Energiei Virgil Popescu nu oferă o protecție reală cetățenilor afectați.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: coalitie legea energiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri