Noua producție a TNRS se va juca și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2024, în data de 26 iunie, ora 16:00, la Sala Mare.
„Teorema este despre străinul de lângă noi, temă recurentă în proiectele mele, iar această narațiune a fost mereu referința mea principală atunci când analizam acest aspect. După Katzelmacher de Fassbinder și Vedere de pe pod de Arthur Miller, texte care explorează foarte adânc această temă a celuilalt, ca factor revelator al identității și descoperirii intime și politice, Teorema este gestul meu de un autentic azi în încercarea explorării alterității cu privire la tot ce iese din tipar, din normă, din convențional. Îmi doresc să caut cu acest text, și prin adaptarea și contextualizarea dramaturgiei lui Yann Verburgh, repercusiunile dorinței înăbușite care trezește demoni, dar și revelații identitare. Ca o fabulă a noii revoluții sexuale, îmi doresc să concep un spectacol despre dialogul dintre dorință și asumare. Vizitatorul, acest obiect al dorinței imposibile, devine motor al declanșării trăirilor, senzațiilor și instinctelor cele mai profunde și viscerale. Plecând de la romanul lui Pier Paolo Pasolini, dramaturgia și conceptul regizoral se vor articula în jurul unei întrebări: Cine este străinul din mine?, ca o reflexie a oglinzii întoarse înspre cei/cele care s-au înstrăinat de sine. Suntem în acord cu cine suntem? Ne cunoaștem pe noi înșine? Avem libertatea de a ne asuma acțiunile? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansăm publicul prin acest manifest intim și politic”, spune regizorul Eugen Jebeleanu.
În distribuția spectacolului sunt actorii Gyan Ros, Cendana Trifan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Antonia Dobocan, Radu Costea, Patrick Imbrescu, Horia Fedorca și Andrei Gîlcescu.
Informații suplimentare despre spectacol
„TEOREMA”
După Pier Paolo Pasolini
Regia: Eugen Jebeleanu
Dramaturgia și adaptarea: Yann Verburgh
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Remi Billardon
Lighting design: Cristian Niculescu
Sufleur și asistent regie: Ania Petrean
Manager proiect: Claudia Maior
Coordonator marketing: Violeta Buduleci
Asistent proiect: Paula Dalea
Despre Eugen Jebeleanu
După ce a absolvit studiile de actorie la UNATC – București și un Master de regie și dramaturgie la Paris, Eugen Jebeleanu și-a dedicat activitatea regiei de teatru, operă și, mai nou, de film. În 2010 a fondat, împreună cu dramaturgul Yann Verburgh, „Compania 28”, iar mai apoi „Cie des Ogres” în 2017, colaborând în ultimii ani cu cele mai importante teatre din țară, printre care se numără și cele din Sibiu sau București.
De asemenea, a semnat regia pentru numeroase spectacole jucate pe scenele din Franța dar și din Germania. În 2017, a regizat Căpcăuni, un proiect care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba din 2019 a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Galei Premiilor UNITER. A colaborat cu Opera din Lyon pentru Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart.
În 2020, și-a făcut debutul ca regizor de film cu lungmetrajul Câmp de maci, recompensat în cadrul Festivalului TIFF 2021 cu premiul pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film de debut la Premiile GOPO 2022. În 2022 îi este acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul culturii din Franța.