Jurnalul.ro Ştiri Politică Tineretul Social Democrat solicită Guvernului și președintelui să prezinte condițiile în care se va desfășura noul an școlar

Tineretul Social Democrat solicită Guvernului și președintelui să prezinte condițiile în care se va desfășura noul an școlar

Organizația Tineretului Social Democrat a solicitat Guvernului și președintelui Klaus Iohannis să prezinte de urgență condițiile în care se va desfășura noul an școlar, în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat al organizației. 

„Organizaţia Tineretului Social Democrat solicită Guvernului Orban şi preşedintelui Iohannis să prezinte de urgenţă condiţiile în care se va desfăşura anul şcolar 2020 - 2021, în contextul pandemiei de coronavirus. Lipsa unei decizii clare cu mai puţin de o lună şi jumătate înainte de data prevăzută pentru începerea anului şcolar este o bătaie de joc din partea Guvernului faţă de părinţi, elevi şi profesori. Incapacitatea Executivului de a lua o decizie în această privinţă creează o stare de confuzie şi îngrijorare la nivelul întregului sistem de învăţământ din România", se arată în comunicat, potrivit Agerpres

De asemena, în cadrul comunicatului se specific faptul că este posibil ca unele condiții de igienă și siguranță sanitară în școli să implice un efort logistic substantial din partea autorităților locale, iar o întârziere a unei decizii ar putea zădărnici implementarea acestor măsuri până la începerea noului an școlar.
 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri