Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV „Toate sentimentele sunt accentuate”, diseară, la Survivor, odată cu ultimul joc de Recompensă și ultimul Consiliu, înainte de săptămâna finală!

„Toate sentimentele sunt accentuate”, diseară, la Survivor, odată cu ultimul joc de Recompensă și ultimul Consiliu, înainte de săptămâna finală!

de Redacția Jurnalul    |   

Mult a fost, foarte puțin a mai rămas! În urmă cu cinci luni, Adi Vasile dădea fluierul de start în cel mai dur format de televiziune și aducea la start două triburi dornice de victorii. Între timp, competiția a evoluat, s-au scurs 20 de etape, iar cea de-a douăzeci și una se va încheie în doar câteva ore. De la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, începe Survivor, iar motivația a atins un nivel incredibil, înainte de eliminarea care va marca startul săptămânii finale.

Cea care a câștigat ultimul colan de Imunitate din această etapă a show-ului a fost, spre supriza tuturor, Andreea Munteanu. Gimnasta a câștigat ultimele runde chiar în fața lui Gabi Tamaș și Lucian Popa, cei doi care obișnuiau să obțină colanele. Odată cu această victorie, ea a devenit prima calificată la Individuale, dar și cea care va avea presiunea de a alege pe cine trimite la Duel!

„M-am trezit foarte bine, cu toate că nu am reușit să dorm. Sunt singura care știe sigur că va merge în etapa următoare, la Individuale. Parcă acum realizez că am câștigat colanul”, va puncta Andreea, înainte de startul confruntării din această seară.

Fosta Faimoasă va recunoaște că este nostalgică, înainte de ultimul Consiliu, privind în urmă la tot ceea ce a însemnat show-ul. Și Gabi Tamaș va admite că se simte finalul, menționând că ”toate sentimentele sunt accentuate”.

Înainte ca Adi Vasile să le dea startul în „ultimul joc de recompensă”, concurenții au pregătit mai multe surprize! Cei doi căpitani vor alege să formeze două echipe bazate pe fostele triburi, Faimoși și Războinici, iar toți cei rămași vor face schimb de haine și de atitudine.

Cum va vorbi Lucian, în rolul lui Tamaș, de ce va plânge Ramona, când va fi Bianca Giurcanu și ce va alege Bibi, când va fi Andreea, descoperim curând!

Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.  

Subiecte în articol: Survivor 2026
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri