Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna noiembrie la 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Există însă produse sau servicii, precum ouăle, untul sau transportul aerian, la care majorarea a fost mai mare de 20 de procente.
Deşi anticipată, creşterea preţurilor este cu mult peste aşteptările BNR care iniţial a estimat o rată anuală a inflaţiei de 1,7 la sută, pentru finalul anului 2017. Ulterior a modificat de două ori această prognoză, în august şi în noiembrie, la 1,9%, respectiv la 2,7%. Însă preţurile au crescut cu mult peste estimările BNR. Care au fost cauzele?
1. Creşterile salariale
Salariul minim s-a majorat în acest an de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, iar salariul mediu net a crescut cu 16% pe parcursul acestui an. Aceste salturi se regăsesc în majorarea costurilor de producție ale firmelor, a căror transmisie în prețurile finale ale bunurilor de consum a fost favorizată de apetitul de consum al românilor.
2. Deprecierea leului
Moneda naţională s-a depreciat cu peste 11 bani pe parcursul acestui an, având în vedere că pe 3 ianuarie cotaţia BNR era de 4,5175 lei pentru un euro, iar ieri era de 4,6362. Cum importurile noastre depăşesc cu mult exporturile, această depreciere de curs nu avea cum să nu se simtă în inflaţie. “Importăm 70% din carnea de porc şi deprecierea leului sigur că influenţează preţul”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele federaţiilor sindicale din industria alimentară. Situaţia este similară la multe alimente. În plus, pe fondul deprecierii monedei naționale, şi serviciile care au prețuri negociate în valută (telefonie, transport aerian, chirii) au crescut.
3. Energia electrică
România nu are suficiente capacităţi de producţie a energiei electrice, astfel că, în momentele în care consumul creşte, există probleme cu asigurarea alimentării şi a siguranţei sistemului. Astfel, continuarea procesului de liberalizare a pieței energiei electrice și creșterea semnificativă a prețului de tranzacționare pe piața concurențială au imprimat un nou salt tarifului energiei electrice în luna iulie (+6,8 la sută față de iunie). Aceste majorări au fost incluse de fabrici în costurile de producţie.
4. Preţul carburanţilor
Creşterea neanticipată a cotației petrolului pe piețele internaționale, ulterior corecției abrupte din luna iunie, precum și majorarea accizei începând cu 15 septembrie au condus la majorări ale preţurilor la benzină şi motorină, spun specialiştii de la BNR. Acestea au crescut cu aproape 5% în ultimele 12 luni, suficient ca să fie simțite în preţurile de pe rafturi.
5. Producătorii şi supermarketurile au profitat
Dincolo de majorările care vin din factori obiectivi (forţă de muncă şi preţuri reglementate), unii fermieri şi comercianţi au profitat şi au ridicat artificial preţurile la raft.
“Cea mai mare parte a scumpirilor este la comerciant. În special la marii retaileri. Eu cred, dar e greu de demonstrat, că o parte din aceste scumpiri sunt şi ca o consecinţă a măsurilor fiscale anunţate care vor conduce la plăţi mai mari către statul român din impozitele pe profit”, a declarat Frumosu. Acesta a explicat că tot ce înseamnă energie electrică şi termică, gaze şi combustibil reprezintă numai 6% din costurile unui produs alimentar.