Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului ​​​​​​​Top 6 afecțiuni musculo-scheletice la copii

​​​​​​​Top 6 afecțiuni musculo-scheletice la copii

Postura incorectă, musculatura slăbită și durerea sunt simptome care apar la unii copii. Astfel de probleme sunt deseori temporare însă afectează calitatea vieții și activitățile zilnice. Din fericire, diagnosticarea timpurie a unor boli scheletice poate contribui la tratarea lor. Iată care sunt cele mai răspândite afecțiuni musculo-scheletice la copii.

1.Piciorul strâmb congenital

Piciorul strâmb congenital afectează aproximativ un copil la 1000 de cazuri. Este prezent de la naștere și constă în răsucirea piciorului spre interior, cu vârful orientat în jos. Netratat la timp, va apărea mersul pe partea laterală a piciorului.

Pentru a trata un caz de picior stramb congenital este indicat să mergi cât mai devreme la medic. În funcție de severitatea bolii, poate fi nevoie de imobilizare ghipsată și kinetoterapie sau doar de kinetoterapie.

 

2.Boala Kohler

Boala Kohler apare ca urmare a necrozei avasculare a centrilor primari sau secundari de osificare. Se manifestă prin pierderea temporară a vascularizației osului navicular, tumefiere în zona mijlocie a plantei, mers șchiopătat.

Apare mai ales la copii de 3-7 ani, preponderent la băieți, incidența fiind de 5:1. De obicei este afectat un singur picior. Dacă afecțiunea rămâne netratată, simptomele se manifestă pe o perioadă mai lungă de timp.

3.Cifoză

Cifoza este o curbură antero-posterioară în zona toracală a coloanei vertebrale. Afectează regiunea dintre omoplați și rotunjește spatele, proiectând gâtul în față. În cazul persoanelor sănătoase, coloana se curbează în zona gâtului, în partea superioară a spatelui, pentru a absorbi din efectul susținerii greutății corpului.

O formă particulară este cifoza congenitală, care apare încă de la naștere pe fondul unei anomalii la una sau mai multe vertebre. Simptomele apar timpuriu însă se accentuează în perioada de creștere și apoi în adolescență.

4.Boala Legg-Calve-Perthes

Boala Legg-Calve-Perthes este o formă particulară de artrită la copii. Apare rar pe fondul unei irigări deficitare în zona capului femural. Reprezintă echivalentul, la copil, a necrozei idiopatice a capului femural la adult.

Pe măsură ce boala progresează, organismul absoarbe celulele osului mort și le înlocuiește cu noi celule osoase. Noile celule formează capul femural, însă poate apărea o diformitate ce poate duce la artrită. De cele mai multe ori, un singur șold este afectat. Doar 11-12% dintre copiii care se îmbolnăvesc sunt afectați la ambele șolduri.

5.Boala Sever

Boala Sever este una dintre cele mai comune cauze ale durerii de călcâi la copii, mai ales în rândul celor care practică un sport. Se crede că apare deoarece zona în care tendonul lui Ahile se atașează de os (apofiza) este activă, adică începe să se transforme din cartilaj în os. Poate apărea în perioadele de creștere rapidă la copii și se manifestă prin:

  • Durere de călcâi;
  • Mers șchiopătat mai ales după alergare;
  • Umflarea zonei călcâiului;
  • Disconfort și senzație de înțepenire după trezire.

Apare ca urmare a presiunii puse pe tendonul lui Ahile. Această presiune se poate dezvolta din mai multe cauze:

  • Sporturi care necesită alergare sau săritură pe suprafețe dure;
  • Statul mult în picioare;
  • Purtarea de încălțăminte neadecvată;
  • Suprasolicitarea picioarelor prin alte activități.

Primul pas în recuperare constă în repaus de la antrenamente intense. De asemenea, se recomandă kinetoterapia pentru a întări musculatura picioarelor sau terapie manuală și comprese cu gheață sub călcâi pentru a atenua din durere.

6.Osteoporoză idiopatică juvenilă

Osteoporoza idiopatică juvenilă este o boală cu origini necunoscute. Este diagnosticată mai ales prin excluderea altor boli sau efecte adverse ale unor terapii care modifică structura sau compoziția minerală a oaselor. Există aproximativ 150 de cazuri de osteoporoză idiopatică juvenilă din 1997 până în prezent.

Apare la copiii aparent sănătoși și debutează înainte de pubertate, pe un interval destul de mare, 1-13 ani. În general, se remite de la sine, odată cu instalarea pubertății. Deși boala trece de la sine, este indicată supravegherea pentru a evita unele deformări ale coloanei sau oase lungi, ca urmare a repausului prelungit.

Bolile scheletice la copii pot varia de la ușoare și trecătoare la severe, putând afecta creșterea, dezvoltarea și calitatea vieții. Diagnosticarea timpurie și urmarea tratamentului recomandat de medic contribuie semnificativ la ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea șanselor de recuperare. Un stil de viață sănătos și consultul periodic la medicul pediatru sunt esențiale pentru starea de bine a celui mic.

Sursa foto: Shutterstock

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri