Jurnalul.ro Ştiri Observator Tramvaiele 14, 40 și 55, deviate sâmbătă pentru lucrări la rețeaua de apă din Capitală

Tramvaiele 14, 40 și 55, deviate sâmbătă pentru lucrări la rețeaua de apă din Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

Liniile de tramvai 14, 40 și 55 vor funcționa pe trasee modificate sâmbătă, pentru a permite executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la rețeaua de apă de pe Calea Călărași, nr. 76, informează Primăria Capitalei.

Pentru preluarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov a dispus înființarea liniei navetă de autobuz 614, care va asigura legătura între terminalul „Piața Sfânta Vineri” și Foișorul de Foc.

Tramvaiele liniei 14 vor circula între terminalele „Republica” și „Pantelimon” pe traseul: „Republica”, Bd. Basarabia, Calea Călărași, Str. Traian, Bd. Ferdinand I, Șos. Pantelimon, terminal „Pantelimon” și retur.

Linia 40 va funcționa între stația „Hala Traian” și capătul de linie „Chimopar”, astfel: Stația „Hala Traian”, Str. Traian, Bd. Pache Protopopescu, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, Bd. Chișinău, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, capăt de linie „Chimopar”, cu întoarcere pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărași, stația „Hala Traian”.

Traseul liniei 55 va fi scurtat, tramvaiele urmând să circule între Piața Iancului și terminalul „Pantelimon”, astfel: Piața Iancului, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, terminal „Pantelimon” și retur.

Călătorii vor fi preluați de linia navetă de autobuz 614, care va funcționa pe traseul: terminal „Piața Sfânta Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărași, Str. Traian, capăt de linie „Foișorul de Foc”, cu întoarcere pe Str. Traian, Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, terminal „Piața Sf. Vineri”.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tramvai Capitală apă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri