Jurnalul.ro Sport Sporturi Transfer stelar la CSM București! Pivotul campioanei europene a semnat pe 2 ani

Transfer stelar la CSM București! Pivotul campioanei europene a semnat pe 2 ani

de Razvan Voiculescu    |   

Vilde Ingstadt, pivotul Norvegiei, a semnat cu CSM București un contract pe doi ani. Dubla campioană mondială și dubla campioană europeană vine la București după șase ani petrecuți în Danemarca, la Team Esbjerg! 

„După o super-victorie în fața câștigătoarei ultimelor două ediții ale Ligii Campionilor, Vipers Kristiansand, avem o nouă veste senzațională pentru fanii CSM București: Vilde Ingstadt va fi, din vară, tigroiacă!

La cei 28 de ani împliniți chiar ieri, CV-ul pivotului Vilde Ingstad este remarcabil: dublă campioană mondială și dublă campioană europeană! A fost om de bază în ultimul succes al reprezentativei Norvegiei la Campionatul European din luna noiembrie și are deja peste 100 de partide disputate pentru această selecționată! Aceasta vine la București după șase ani petrecuți în Danemarca, la Team Esbjerg! 

Avem bucuria de a-i spune bun venit în familia tigoraicelor pentru următorii 2 ani și suntem convinși că prezența lui Vilde la CSM București va aduce un plus valoare, atât în atac, cât și în faza defensivă! A fost campioană a Danemarcei în două rânduri, iar acum obiectivul este clar: Liga Florilor și Liga Campionilor!”, a anunțat CSM București.

„Sunt foarte încântată să mă alătur familiei CSMB pentru următorii doi ani! De câte ori am jucat în Sala Polivalentă, mi-a plăcut mult atmosfera din tribună, cu fanii care încurajează mereu echipă și mă bucur că voi face și eu parte din asta. Echipa promite foarte multe și sper să contribui și eu, la câștigarea cât mai multor trofee, alături de colege, pentru club și pentru oamenii din jurul acestuia! Hai, CSM!", a declarat Vilde Ingstad.

Vicecampioana CSM Bucureşti a anunţat, la începutul lunii decembrie, transferul jucătoarei poloneze Monika Kobylinska, de la Brest Bretagne Handball.

”Un post, cel de inter dreapta, a suscitat foarte multe discuţii şi păreri contradictorii în ultimul timp! A sosit momentul să ne bucurăm de prezenţa şi aportul unui inter dreapta de mâna stângă, de top, pentru următoarele 2 sezoane: Monika Kobylinska vine la Bucureşti pentru a completa o linie de 9 metri de vis!”, a transmis CSM Bucureşti.

Kobylinska are 27 de ani, a evoluat în campionatele Poloniei, Germaniei şi Franţei şi este căpitanul echipei naţionale a Poloniei, cu 86 de meciuri în prima reprezentativă şi peste 250 de goluri marcate!

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri