Conform Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale pentru perioada 2019 - 2028, compania Transgaz şi-a programat investiţii de 4,03 miliarde de euro. În următorii 10 ani, operatorul şi-a fixat ca obiectiv, prin realizarea acestor investiţii, dezvoltarea strategică şi durabilă a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România, urmărind, totodată, şi conformitatea acesteia cu cerinţele reglementărilor europene în domeniu.
Planul corespunde cerinţelor politicii energetice europene privind asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, creşterea gradului de interconectare a rețelei naționale de transport la reţeaua europeană, creşterea flexibilităţii rețelei naționale de transport, liberalizarea pieţei gazelor naturale, crearea pieţei de gaze integrate la nivelul Uniunii Europene etc. De asemenea, proiectele investiţionale stabilite de Transgaz îşi propun asigurarea extinderii, până în decembrie 2021, a reţelei de conducte, până la intrarea în localităţile atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local, dacă aceste localităţi se află la o distanţă de maximum 25 km de punctele de racordare ale operatorilor de transport şi de sistem.
Principalele proiecte de investiţii
* Dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale (SNT) pe Coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (fazele 1 şi 2). Cost total estimat la 553 milioane de euro;
* Dezvoltarea pe teritoriul României a Coridorului Sudic de Transport pentru preluarea gazelor naturale de la ţărmul Mării Negre. Cost total estimat la 371,6 milioane de euro;
* Interconectarea SNT cu conducta T1 şi REVERSE FLOW ISACCEA. Cost total estimat la 77,7 milioane de euro;
* Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României. Cost total estimat la 174,25 milioane de euro;
* Dezvoltări ale SNT în scopul preluării gazelor naturale de la ţărmul Mării Negre. Cost total estimat la 9,14 milioane de euro;
* Interconectarea SNT cu sistemul de transport gaze naturale din Republica Serbia. Cost total estimat la 56,21 milioane de euro;
* Modernizare SMG Isaccea 1 și SMG Negru Vodă 1. Cost total estimat la 26,65 milioane de euro;
* Interconectarea cu Ucraina, pe direcția Gherăești-Siret. Cost total estimat la 125 milioane de euro;
* Dezvoltarea/Modernizarea Infrastructurii de transport gaze naturale în zona de Nord-Vest a României. Cost total estimat la 405 milioane de euro;
* Creșterea capacității de transport gaze naturale a interconectării România- Bulgaria, pe direcția Giurgiu-Ruse. Cost total estimat la 51,8 milioane de euro;
* Dezvoltarea gazoductului EASTRING pe teritoriul României. Cost total estimat la 3.339 milioane de euro;
* Dezvoltarea sistemului SCADA. Cost total estimat la 5,5 milioane de euro;
* Interconectarea SNT la Terminal GNL amplasat la malul Mării Negre. Cost total estimat la 19,6 milioane de euro.
Consumul de gaze naturale al României (mld. mc/an)
2000 18
2005 17,6
2010 13,8
2015 11,4
2020 11,3
300 milioane de lei sunt alocaţi anul acesta de Transgaz pentru dezvoltarea rețelei de transport pe teritoriul României, iar pentru 2021 şi 2022 se estimează că vor fi alocate 400 de milioane de lei anual.