Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei ucraineni, salvați din Munții Maramureșului de salvamontiști

Trei ucraineni, salvați din Munții Maramureșului de salvamontiști

de Redacția Jurnalul    |   

Salvamontiștii din Maramureș au intervenit pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din Munții Maramureșului, care erau extenuați, fără provizii și care, din cauza oboselii, nu își mai puteau continua deplasarea.

Potrivit Salvamont Maramureș, este vorba de trei cetățeni ucraineni, cu vârste de 21, 24 și 29 ani, extenuați, unul dintre ei având probleme medicale. Ucrainenii nu mai aveau provizii și oboseala acumulată îi împiedica să se mai deplaseze.

Cei trei au fost localizați de STS Maramureș, iar echipa Salvamont a făcut joncțiunea cu politisții de frontieră și împreună au urcat pe munte pentru salvarea și extragerea ucrainienilor.

După ce au ajuns la aceștia, le-au acordat primul ajutor, le-au oferit mâncare și ceai cald.

Cei trei cetățeni ucrainieni au fost coborâți în siguranță de pe munte și au fost preluați de autoritîțile competente.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri