Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tricoul lui Maradona din finala Cupei Mondiale din 1986 se întoarce în Argentina

Tricoul lui Maradona din finala Cupei Mondiale din 1986 se întoarce în Argentina

La 36 de ani după ce Diego Maradona a ajutat Argentina să învingă Germania și să ridice Cupa Mondială din Mexico City, tricoul pe care l-a purtat în acel meci s-a întors în țara sa natală.

Germanul Lothar Matthaeus, care a făcut schimb de tricouri cu Maradona, a donat tricoul ambasadei Argentinei la Madrid în luna august, iar miercuri a fost predat federației de fotbal a țării (AFA) de către colecționarul Marcelo Ordas.

„Vreau să-ți mulțumesc, Marcelo, pentru că ne-ai adus acest echipament. O armură importantă pentru tot fotbalul argentinian. Acest tricou ne-a permis să ne îmbrățișăm atunci când am câștigat titlul din Mexic", a declarat președintele AFA, Claudio Tapia, într-un comunicat, citat de Reuters.

„Valoarea acestuia înseamnă foarte mult pentru țara noastră și pentru istoria noastră", scrie Mediafax.

Maradona l-a servit pe Jorge Burruchaga pentru golul victoriei în finala din 1986 de pe stadionul Azteca, atunci când Argentina a triumfat cu 3-2 și și-a adjudecat al doilea titlu la Cupa Mondială.

Tricoul „Mâna lui Dumnezeu" al lui Maradona, pe care l-a purtat atunci când a marcat două dintre cele mai faimoase goluri din istoria fotbalului împotriva Angliei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986, a fost vândut pentru suma record de 8 milioane de dolari, la o licitație organizată în luna mai.

Acel tricou este împrumutat la Muzeul Sportului din Qatar, care găzduiește ediția din acest an a Cupei Mondiale începând cu 20 noiembrie.

 

Tricoul lui Maradona revine în Argentina

Subiecte în articol: maradona tricou argentina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri