Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump ia în calcul să depună mărturie în cadrul anchetei pentru destituirea sa

Trump ia în calcul să depună mărturie în cadrul anchetei pentru destituirea sa

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat luni că ia în calcul „serios” să depună mărturie în cadrul anchetei pentru destituirea sa, care îl vizează în Camera Reprezentanţilor, după cum i-a cerut preşedinta camerei inferioare a Congresului, democrata Nancy Pelosi, relatează AFP şi Reuters.

Lidera democraţilor din Congres, „nervoasa” Nancy Pelosi a sugerat „ca eu să depun mărturie în ancheta falsă pentru destituire. Ea a spus chiar că aş putea să o fac în scris”, a postat, pe Twitter, preşedintele american.

„Chiar dacă nu am făcut nimic rău şi nu-mi place să dau credibilitate acestei parodii de justiţie, îmi place ideea şi, pentru ca Congresul să se poată din nou concentra (asupra rolului său legislativ - n.r.), voi lua serios în calcul” ideea de a depune mărturie, a adăugat Trump în postarea sa.

Nancy Pelosi i-a reproşat cu o zi înainte miliardarului republican faptul că a criticat ancheta pe reţelele sociale. „Dacă nu este de acord cu ce aude, nu ar trebui să posteze pe Twitter, ar trebui să vină în faţa comisiei şi să depună mărturie sub jurământ”, a declarat ea pentru canalul CBS.

„Poate face acest lucru şi în scris, are toate mijloacele de a se apăra în acest dosar”, a adăugat Nancy Pelosi.

Donald Trump este suspectat că a abuzat de atribuţiile sale în scopuri personale, solicitând Ucrainei să demareze o anchetă în privința democratului Joe Biden, care are mari şanse să fie contracandidatul său în alegerile prezidenţiale din 2020.

Democraţii au declanşat o anchetă în Camera Reprezentanţilor, pe care o controlează, pentru a determina dacă liderul de la Casa Albă a exercitat presiuni asupra Kievului pentru a-şi atinge scopul, blocând un ajutor militar crucial pentru această ţară, angrenată într-un conflict militar cu Rusia.

Casa Albă le-a interzis consilierilor apropiaţi ai lui Donald Trump să răspundă cererilor parlamentare şi să furnizeze documentele solicitate.

AGERPRES

Subiecte în articol: Donald Trump ancheta de destituire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri