Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai conducerii de la Riad, jurnalistul saudit Jamal Khashoggi ar fi fost ucis chiar în consulatul țării sale din Istanbul, au declarat surse din poliția turcă și oficialități de la Ankara. Potrivit unui prieten al disidentului saudit, Khashoggi ar fi fost tăiat în bucăți în incita reprezentanței diplomatice. Dacă informațiile se confirmă oficial, relațiile turco-saudite vor atinge o criză fără precedent.
„Evaluarea iniţială a poliţiei turce este că dl. Khashoggi a fost ucis în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul. Credem că asasinarea lui a fost premeditată şi cadavrul acestuia a fost mutat în afara consulatului”, a afirmat un oficial turc anonim, citat de Reuters. „Poliţia este de părere că jurnalistul a fost ucis în consulat de o echipă venită special la Istanbul şi plecată în aceeaşi zi”, a declarat o sursă apropiată guvernului de la Ankara, citată de AFP. Conform unui articol apărut în publicația „The Washington Post”, care citează alte surse anonime, investigatorii turci sunt de părere că echipa de asasini, venită special din Arabia Saudită, era formată din 15 membri. La sfârșitul săptămânii trecute, tot sub acoperirea anonimatului, unul dintre prietenii apropiați ai lui Khashoggi afirma pentru agenția dpa că asasinatul ar fi fost confirmat deja de poliția turcă, iar trupul disidentului ar fi fost tăiat în bucăți. Până ieri după-amiază, nu existau însă informații oficiale care să confirme versiunea, în condițiile în care Turcia a lansat o amplă anchetă în legătură cu acest caz. În timp ce Arabia Saudită susține că Jamal Khashoggi a părăsit consulatul înainte de a fi dat dispărut, Turcia insistă că disidentul se afla încă în incinta misiunii diplomatice. Potrivit directorului Asociației Media Turco-Arabe, Turan Kislakci, citat de „The New York Times”, ofițerii turci din forțele speciale de poliție care asigură securitatea consulatului au verificat camerele de monitorizare și nu l-au văzut pe jurnalist părăsind clădirea. Au fost observate, în schimb, o serie de mașini cu număr diplomatic, care intrau și ieșeau apoi din consulat. Jurnalistul în vârstă de 59 de ani, care trăiește în autoexil la Washington, a dispărut marțea trecută, după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. El se dusese pentru a obține un document care să ateste că divorțase de fosta lui soție, astfel încât să se poată recăsători cu logodnica sa turcoaică. Aceasta din urmă l-a așteptat în fața clădirii timp de 11 ore, însă acesta nu a mai ieșit. Critic înverșunat al prințului moștenitor saudit Mohammad bin Salman și al intervenției militare a Riadului în Yemen, Khashoggi scrie articole de opinie pentru „The Washington Post” și este urmărit pe Twitter de peste 1,6 milioane de persoane. Arabia Saudită se află pe locul 169 din 180 în clasamentul mondial privind libertatea presei, întocmit de organizaţia „Reporteri fără Frontiere”.
Relație pe muchie de cuțit
Relațiile dintre Ankara și Riad sunt deja extrem de tensionate, din cauza sprijinului acordat de Turcia Qatarului în blocada impusă emiratului arab de către Arabia Saudită. Mai mult, turcii par apropiați de „Frăția Musulmană”, grupare plasată de Riad pe lista neagră a terorismului și, în plus, în ultima vreme, Ankara și-a ameliorat relația cu Iranul, dușmanul de moarte al saudiților. Eventuala asasinare a lui Khashoggi pe teritoriul Turciei ar arunca astfel relațiile turco-saudite într-o criză fără precedent.
„Când vorbesc despre frică, intimidare, arestări şi denunţări publice ale intelectualilor şi liderilor religioşi care îndrăznesc să-şi exprime părerea, şi vă spun că eu vin din Arabia Saudită, sunteţi surprinşi?”
Jamal Khashoggi