Turneul va reveni în lunile iulie şi august cu concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal, continuând incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susținute în catedrale şi biserici catolice şi reformate din România, dar de această dată şi în marile săli cu orgă din România şi Republica Moldova.
Înaintea concertului în avanpremieră de la Bistriţa, Eduard Antal declara: „De orga din Bistrița am aflat în prima zi de conservator. Profesorul meu, domnul Dan Racoveanu mi-a arătat câteva fotografii cu orga Prause povestindu-mi că este orga dumnealui de suflet deoarece acolo a susținut primul său concert de orgă. M-am convins repede din imagini că este orga barocă cu cel mai frumos prospect din țară și mă gândeam, la acea vreme, dacă eu voi ajunge vreodată să cânt acolo, mai ales că la momentul în care aflasem de ea nu se afla într-o stare grozavă. Mă bucur că a sosit și clipa în care mă voi convinge singur de frumusețea acestei orgi și sunt recunoscător că voi avea șansa să pot adăuga și orga de la Bistrița la colecția personală de instrumente reper la care am avut onoarea să cânt.”
Biserica Evanghelică din Bistrița, monument istoric din secolul al XIV-lea, va răsuna din nou în acordurile orgii. După un proces amplu de restaurare, urmare a unui incendiu devastator, va fi redeschis la mijlocul lunii mai, după 15 ani de când Biserica Evanghelică din Bistrița a fost grav afectată de incendiul care a distrus turnul lăcașului și a topit clopotele. Clădirea de patrimoniu a intrat într-un amplu proces de restaurare, ca de altfel şi orga monumentală, construită de Johannes Prause în 1795, care a fost demontată în urmă cu 5 ani și transportată la Hărman în județul Brașov. Aici se află unul dintre puținele ateliere specializate din România, echipa de restauratori fiind condusă de Arpad Magyar. Orga din biserica evanghelică din Bistrița este cea mai mare dintre cele 26 construite în Transilvania de Johannes Prause.
„Tot de la profesorul Dan Racoveanu știu că în perioada anilor ’80 preotul paroh al Bisericii Evanghelice din Bistrița, Michael Gros, un om de înaltă cultură și un meloman convins, făcea un lucru deosebit pentru orgă: „cânta” fiecare notă a orgii pentru a păstra instrumentul într-o stare foarte bună. Părintele nu era organist și nici nu avea organist, iar pentru a păstra orga într-o condiție bună alegea să facă această activitate indiferent de anotimp, orga era mai importantă decât confortul personal. Astăzi orga și-a recăpătat strălucirea datorită muncii de restaurare realizată de atelierul COT de la Hărman coordonat de domnul Arpad Magyar. Cunosc îndeaproape activitatea și calitatea acestor modelatori de orgă și am încredere deplină în munca lor, cu siguranță instrumentul va suna la fel ca în anul inaugural 1795. Recent am avut ocazia să văd în atelierul lor de lângă Brașov o parte din procesul de restaurare și am putut admira îndeaproape toate ornamentele specifice, dar încă nu am avut ocazia să ascult glasul acestui instrument”, mărturisea organistul Eduard Antal.
În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc, de la Johann Sebastian Bach la Béla Bartók.
Turneul se va desfăşura în lunile iulie şi august în biserici şi catedrale din întreaga ţară, pentru a continua în toamnă în cele mai importante săli de concert cu orgă din România.
Program muzical
Eduard Antal – orgă
Bistriţa, Biserica evanghelică
14 mai, ora 18
Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Toccata, Adagio și Fuga în do major, BWV 564
Georg Böhm (1661-1733) – Preludiu și fuga în do major
Jean-Philippe Rameau (1683-1764) – Danse des Sauvages (Les indes galantes, Act 9)
Gaetano Valeri (1760-1822) – Sonata I
Hans-André Stamm (1958*) – Rondo alla latina
Erik Satie (1866-1925) – Gnossiennes 1
Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești