Jurnalul.ro Ştiri Locale O importantă atracție turistică din Sibiu, închisă în Noaptea Muzeelor

O importantă atracție turistică din Sibiu, închisă în Noaptea Muzeelor

de Redacția Jurnalul    |   

Unul dintre cele mai importante edificii culturale și turistice din Sibiu, Turnul Sfatului, situat în Piața Mare a orașului, este închis și nu va putea fi vizitat în programul Noaptea Muzeelor, informează, sâmbătă, Primăria.

Primăria Sibiu a anunțat sâmbătă că, din păcate, Turnul Sfatului a fost închis de vineri seara, și nu va putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor.

„Din cauza vântului foarte puternic, un element de la un geam al acestuia a căzut, lucrările de reparații necesare neputând fi efectuate în timp atât de scurt”, informează Primăria Sibiu.

Pentru siguranța vizitatorilor s-a luat decizia închiderii Turnului până la efectuarea reparațiilor.

Turnul Sfatului din Sibiu face trecerea, printr-un gang, între Piața Mare și Piața Mică. El a fost construit în secolul al XIII-lea, la parterul său aflându-se poarta de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului.

Subiecte în articol: turnul sfatului sibiu noaptea muzeelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri