Nimeni n-a rostit cu atâta farmec vorbele cu accent evreiesc cum a făcut-o uriaşul Beligan în rolul lui Ianke, unul dintre cei trei negustori vecini în mahalaua românească. Take, Ianke şi Cadâr. Magistrali Beligan, Dinică în rolul turcului şi Marin Moraru întruchipându-l pe negustorul român, o piesă stârnind hohote de râs la fiecare minut, o perlă de dramaturgie de nivel mondial, un crâmpei de înţelegere între oameni lepădaţi de concepţii înţepenite. Cei trei cu prăvălii despărţite de câte un perete au uitat de concurenţă în vânzarea săpunului de rufe şi a şerbetului, au uitat de formula sângelui şi de religie, şi tatăl fetei, evreul Ianke, şi tatăl băiatului, românul Take, asociindu-l şi pe turcul Cadâr, au încurajat iubirea între doi tineri de neam diferit. Îmi sună în minte şi în inimă glasul maestrului Beligan în replica lui Ianke: “Ce-ţi pasă ţie că pierd bani la vânzarea calupului de săpun când am o fată aşa de frumoasă”. Pe Radu Beligan l-a născut o mamă cu suflet cald dintr-o iubire frumoasă cu impiegatul de mişcare de la un canton de cale ferată peirdut printre dealurile Bacăului. Locuiau în magazia de câţiva metri pătraţi şi a trebuit să meargă cu sania trasă de cai la biserica dintr-o comună vecină pentru a-l boteza pe Răducu. La întoarcere, sania dansa pe gheţuş şi pruncul în scutece a aterizat într-un morman de zăpadă. ” Am avut oferte foarte bune din America, Anglia, Franţa, dar n-am putut să nu mă întorc acasă. Părinţii mei au mai avut un băiat înaintea mea, îl chema Radu, şi a murit la trei luni. M-au botezat pe mine tot Radu, probabil că eu am trăit şi viaţa lui, simt că frăţiorul meu a devenit un îngeraş, s-a ridicat neprihănit la cer şi de acolo de sus mi-a şoptit mereu să iubesc românii, să le dau bucurii”. După un interviu televizat strălucitor, Radu Beligan a fost întrebat ce le transmite românilor; cu bob de lacrimă în ochi, MAESTRUL a răspuns: “Mulţumesc!”.