Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat a provocat un incendiu la mănăstirea din Agigea, în urma unei neînțelegeri privind cazarea

Un bărbat a provocat un incendiu la mănăstirea din Agigea, în urma unei neînțelegeri privind cazarea

Un bărbat a provocat un incendiu la la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Agigea, județul Constanța, în urma unei neînțelegeri cu starețul legată de cazarea într-una dintre chilii.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați miercuri, prin apel la 112, cu privire la faptul că la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Agigea a izbucnit un incendiu.

La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dobrogea care au procedat la stingerea incendiului și limitarea extinderii acestuia.

„Conform primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani ar fi pus foc intenționat la ultimul etaj al clădirii, într-un uscător, ca urmare a unor neînțelegeri cu starețul mănăstirii privind cazarea într-una dintre chilii”, au transmis polițiștii.

În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru distrugere.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri