Un bebeluş în vârstă de 10 luni, din Târgu Neamţ, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspect de rujeolă, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, doctorul Mirela Grădinaru.
Potrivit sursei citate, copilul a fost internat pe 5 aprilie la Spitalul din Târgu Neamţ sub observaţie de rujeolă şi pneumopatie acută, iar după două zile, din cauza faptului că starea acestuia s-a înrăutăţit, a fost transferat la Iaşi.
"În data de 7 aprilie, la ora 23,50, copilul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi cu diagnosticul insuficienţă respiratorie acută, suspiciune rujeolă, pneumopatie acută, anemie carenţială şi leucopenie intra-infecţioasă. Acesta a prezentat o evoluţie nefavorabilă, iar în dimineaţa zilei de 8 aprilie, la ora 06,00, a decedat. În urma necropsiei se va stabili diagnosticul de deces şi se vor recolta probe pentru confirmarea diagnosticului de rujeolă", a precizat Mirela Grădinaru.
Purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ a mai adăugat că bebeluşul nu fusese vaccinat antirujeolic, pentru că imunizarea împotriva acestui virus se face după vârsta de un an.
Anul trecut au fost înregistrate, în judeţul Neamţ, două decese din cauza rujeolei, iar în cursul acestui an, alte două. AGERPRES