Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Un concept nou pentru sărbătorile de iarnă

Un concept nou pentru sărbătorile de iarnă

de Diana Scarlat    |   

Crăciunul şi Revelionul sunt perioadele cele mai solicitate pentru turism, în România, în ultimii ani, iar nevoia unor noi destinaţii şi a unor oferte novatoare se simte deja. Dobrogea sparge gheaţa, de anul acesta, lansând o provocare, atât pentru cei care caută noutatea, cât şi pentru agenţiile de turism: Crăcunul şi Revelionul în Delta Dunării şi în zona continentală a judeţului Tulcea. Lista de activităţi care se pot face în această parte a ţării, chiar şi iarna, este foarte lungă, iar avantajul major este multiculturalismul zonei le permite celor care au creat conceptul să pluseze, oferind de două ori aceleaşi sărbători, atât pe rit nou, cât şi pe rit vechi.

Meniul de Crăciun şi de Revelion este una dintre principalele puncte tari ale ofertelor pensiunilor şi hotelurilor care organizează evenimente şi sejururi în cea mai solicitată perioadă a anului, dar în Dobrogea, datorită prezenţei celor 14 comunităţi ce convieţuiesc în armonie de sute de ani, se poate oferi diversitatea de care o caută atât turiştii români, cât şi cei străini. Aceasta este ideea pe care creatorii noului concept de turism în sezonul rece au dezvoltat-o într-un program de reinventare a Dobrogei, care ar putea aduce avantaje enorme întregii regiuni, pe termen scurt, mediu şi lung. “Ideea a pornit chiar de la lucrurile care mi-au plăcut, atunci când m-am mutat în Tulcea. Ca nou  venit, am văzut lucrurile pe care cei din zonă nu le observă, dar care sunt mină de aur pentru toţi cei care fac turism, atât în Delta Dunării, cât şi în zona continentală a judeţului Tulcea, o zonă fascinantă, care se poate dezvolta foarte mult în următorii ani. Acum sunt puţini cei care au descoperit că iarna se pot bucura de pescuitul la copcă, de tradiţiile celor 14 comunităţi din judeţul tulcea şi de meniuri care înlocuiesc porcul cu peştele sau carnea de oaie. Deja sunt câteva agenţii de turism care au încercat, în ultimii ani, să vândă Delta Dunării şi în sezonul rece, dar este nevoie de un program mai amplu, care să fixeze conceptul pe piaţă. Ne-am gândit, ca asociaţie de management al destinaţiei, să lansăm această provocare, atât pentru cei care fac turism în Delta Dunării şi în Dobrogea de nord, cât şi pentru turiştii români sau străini care caută noutatea. Dar, nu în ultimul rând, pentru agenţiile de turism care pot vinde pachete cu un nou concept. Sarcina noastră este acum să lansăm conceptul pe piaţă şi să-i ajutăm pe oameni să se organizeze, să lucreze împreună, pentru a promova întregul concept”, explică preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac.

Ce se poate face în Deltă iarna

De la pescuit la copcă, până la plimbări cu sănii trase de cai sau implicarea activă în viaţa comunităţilor locale, în Delta Dunării şi în zona continentală a judeţului Tulcea se pot face atât de multe lucruri, încât e greu de explicat de ce până acum nu s-a gândit nimeni să profite de oferta naturală şi culturală de aici, pentru a face turism şi în sezonul rece. Iarna se poate face chiar şi birdwatching în Delta Dunării, fiind multe specii de păsări care nu migrează. Chiar dacă nu toate pensiunile sunt pregătite să ofere tot confortul în acest sezon, modificările de care ar fi nevoie iarna se pot face în timp relativ scurt, dacă oamenii vor vedea că oferta deja lansată pe piaţă începe să le aducă beneficii celor care au preluat-o din primul sezon al ofertelor de acest fel. „Chiar şi pentru zonele în care nu se poate oferi cazare, există posibilităţi de a organzia excursii, mese festive, diverse evenimente, astfel încât toate ocmunităţile locale şi toate afacerile din industria ospitalităţii care funcţionează în sezonul cald să participe şi să aibă de câştigat şi din turismul de iarnă, mai ales în perioadele sărbătorilor tradiţoinale. Mai există un mare avantaj în această zonă, deoarece unele comunităţi sărbătoresc şi Crăciunul şi Revelionul pe stil vechi, iar această tradiţie poate fi o atracţie în sine, atât pentru publicul care respectă calendarul pe stil vechi, dar şi pentru cei care muncesc de sărbători şi pot recupera Crăciunul şi Revelionul alături de ruşii lipoveni, de ucrainenii sau de cazacii din Dobrogea. Dar putem merge mai departe, cu un concept nou al schimbului de turişti. Vrem să discutăm cu toţi cei implicaţi în turism, în judeţul Tulcea, pentru că se pot face programe care să mizeze chiar pe schimbul de tradiţii, între grupurile de turişti care vor ajunge în Delta Dunării şi în Dobrogea de nord în sezonul rece. Un astfel de program poate fi promovat la nivel internaţional şi pariem pe un mare succes. Sperăm să înregistrăm câştiguri mari pentru comunitate, în întreaga regiune, chiar de anul acesta”, mai spune Cătălin Ţibuleac.

Localităţi deschise şi iarna

Tulcea, ca reşedinţă de judeţ şi cel mai mare municipiu, poate asigura cele mai multe locuri de cazare, chiar şi pe timp de iarnă, iar de aici se poate porni spre alte destinaţii, în excursii tematice. De asemenea, la Murighiol şi la Jurilovca sunt posibilităţi de cazare pe timp de iarnă şi se pot face atât excursii pe apă, dacă şi vremea permite, dar şi în zona continentală, în localităţile învecinate. De la Jurilovca se poate ajunge la Vişina, sat tradiţional scos din anonimat de o serie de programe culturale implementate aici de Bianca Folescu, în ultimii trei ani. Dar şi cetăţile din zonă pot fi vizitate, Argamum sau Enisala. Capul Doloşman oferă o privelişte unică iarna, mai ales pentru pasionaţii de arte vizuale, iar aproape de cetatea Enisala se poate vizita unul dintre cele mai frumoase sate tradiţionale dobrogene, Sarichioi, unde comunitatea locală a păstrat nealterate tradiţii milenare. În nordul zonei continentale, comuna Luncaviţa oferă, de asemenea, foarte multe noutăţi celor care vor să descopere tradiţiile comunităţilor din Dobrogea, iar Munţii Măcin, care până acum au fost aproape ignoraţi, pot deveni alternativa pentru turiştii care vor să descopere noi destinaţii în România. Mai mult, dacă vremea permite, turiştii pot ajunge şi pe timp de iarnă în localităţile din Delta Dunării, folosind transportul pe apă. Tulcea, Mahmudia, Jurilovca, Sulina, Sfântu Gheorghe şi Crişan oferă posibilităţi de cazare şi în anotimpul rece, acolo unde pensiunile sau hotelurile şi-au asigurat sisteme de încălzire şi au decis să păstreze personalul pe toată durata anului, iar un astfel de program îi ajută şi pe ei, dar şi pe oamenii care lucrează în industria ospitalităţii, în Delta Dunării. „Păstrăm personalul şi iarna, pentru că este foarte greu să găsim oameni. Chiar trebuie promovată zona şi avem potenţiual nelimitat. Avem şi saună, care va fi funcţională în această toamnă. Transportul este asigurat şi iarna, chiar dacă nu mai sunt la fel de multe bărci mici ca vara”, explică Paula Vals, administratorul hotelului Delta Est, de la Sulina, deschis recent, la Sulina.

Un astfel de program, gândit pentru promovarea turismului în întregul judeţ, chiar şi în sezonul rece, va aduce nenumprate beneficii tuturor, pe termen scurt, mediu şi lung. Noi, ca asociaţie, am gândit o strategie. Pentru implementarea ei va fi nevoie de toţi cei implicaţi în activităţile de turism şi în cele conexe, din Delta Dunării şi Dobrogea de nord, dar şi de agenţiile de turism.

Cătălin Ţibuleac, preşedinte AMDTDD

Crăciunul cu meniu de peşte sau cu meniu din carne de oaie, schimbul de turişti şi de tradiţii, între cele 14 comunităţi din Dobrogea, excursii pe urmele istoriei milenare şi peisaje nemaiîntâlnite, pe  timp de iarnă sunt câteva dintre ofertele noului program lansat de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării. Provocarea este adresată tuturor celor implicaţi în turism în această regiune, dar şi celor care au activităţi conexe, precum transportul pe apă sau agricultura bio şi eco, industria alimentară şi meşteşuguri. Asociaţia vrea să-i unească pe toţi, pentru promovarea noului concept care ar putea fi brandul deceniului şi cel mai important pariu câştigat cu turismul din România, adăugând sezonul rece la oferta deja existentă din Delta Dunării şi Dobrogea de nord.        

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri